Medic endocrinolog: E fals înțeles că bolile tiroidiene sunt mai frecvente acum

Data actualizării: Data publicării:
poza vizibila in homepage

Activitatea întregului organism este coordonată de glandele endocrine. Hormonii dirijează nu doar dispoziția cu care trecem prin fiecare zi, dar și aspectul nostru fizic. Dr. Anca Drăgutescu, medic endocrinolog la MedLife, ne-a explicat importanța unei relații de prietenie și respect între doctor și pacient în depistarea și tratarea afecțiunilor endocrine. Pe lângă studiile amănunțite și cei 8 ani de experință ca medic endocrinolog, o recomandă optimismul debordant, răbdarea cu care își ascultă pacienții și empatia cu care reușește să alunge temerile celor care calcă pragul cabinetului ei.

Articol susținut de MedLife

Dr. Anca Drăgutescu a terminat Universitatea de Farmacie și Medicină „Carol Davila” din București, în urmă cu 17 ani. Ea a fost întotdeauna fascinată de corpul uman și a avut o înclinație spre biologie și anatomie. La 7 ani, a avut primul contact mai serios cu medicii: a fost supusă unei operații de apendicită, moment în care dr. Drăgutescu și-a dat seama că își dorește la rândul ei să ajute oamenii.

Mi-a plăcut întotdeauna biologia, anatomia, am fost fascinată de corpul uman și de această aură de putere, de autoritate, de mister, din spatele medicului. Am vrut să ajung și eu acolo. După ce am ajuns aici, mi-am dat seama că suntem toți oameni. Nu regret niciun moment, îmi place foarte mult.

Când eram studentă, mi-a plăcut în mod special endocrinologia, dintre toate specialitățile. Mi-a plăcut și pentru că am avut niște profesori extraordinari. În plus, endocrinologia este foarte logică, foarte matematică, în sensul în care toți hormonii variază după anumite reguli. Un caz de endocrinologie poate fi uneori ca o problemă de mate. În plus, e o specialitate mai delicată. Am ales bine”, explică dr. Anca Drăgutescu.

Ați avut vreo întâmplare în copilărie, un caz la care ați asistat, care să va inspire să fiți medic?

Mătușa mea este medic, iar când eram mică mergeam la ea la cabinet și îmi plăcea foarte mult.

Am fost operată de apendicită când eram mică și a fost crunt, eram clasa întâi. După aceea, am spus că vreau să fiu de cealaltă parte a baricadei”.

Dr. Anca Drăgutescu petrece acum între 7 și 9 ore pe zi la cabinetul său din cadrul Hyperclinii MedLife Unirii, unde alină suferința și temerile a aproximativ 15 pacienți pe zi.

„Aici, programul ne permite să acordăm mai mult timp pacientului, ca să-i explici, să-i faci investigațiile necesare. Întotdeauna sunt cazuri deosebite care mă preocupă și în timpul liber, de multe ori acestea sunt cazuri rare, despre care tu doar ai citit. Există și domenii medicale în care tu ai mai puțină experiență și trebuie să găsești persoana potrivită căreia să îi ceri un sfat, o părere”, precizează medicul.

Dr. Anca Drăgutescu a mărturisit că în Hyperclinica MedLife, unde lucrează, este un cadru liniștit, deoarece, în general, urgențele în endocrinologie se tratează în spital.

Mie îmi place să vorbesc cu oamenii. Cum zicea fetița unui colege: „Mami, tu nu ai bolnave, tu ai doamne.” La consultații vin mai mult pentru un sfat, majoritatea vin într-o stare bună, stabilă, iar cazurile mai grave sunt trimise la internare. Controlul de rutină la endocrinologie, de obicei, nu se face. Este o specialitate de nișă.

În era internetului, dr. Anca Drăgutescu a mărturisit că mulți pacienți se informează despre suferințele lor pe internet:

E și de bine, și de rău. Mereu am zis că e mai bine să-i preocupe boala, e mai bine ca pacienții să fie informați. E adevărat că informația nu e întotdeauna corectă. Trebuie să caute pe un site care să aibă informații medicale de calitate. Nu mă deranjează că citesc pe internet. Să vii cu temerea fondată pe informații de pe internet nu mă deranjează. Eu pot să confirm sau să demontez aceste informații cu argumente pro sau contra. Întotdeauna mi se pare mai bine să citească. Un pacient informat e un aliat puternic. Eu stau la dispoziția pacienților pentru informații suplimentare și corecte.

Unul dintre cele mai delicate momente ale unei întâniri între medic și pacient este atunci când medicul trebuie să comunice diagnosticul bolnavului. Cum comunicați dumneavoastră un diagnostic?

Depinde despre ce diagnostic vorbim. Dacă e vorba despre o boală cronică și un tratament permanent, nu e plăcut să-i spui omului că va trebui să ia o medicație pentru tot restul vieții, întâi trebuie să se împace cu ideea. Prima dată are un impact negativ, am avut și pacienți care au început să plângă. Contează foarte mult cum transmiți un diagnostic.

Sunt cazuri în care duci muncă de convingere, cum ar fi cazul obezității, pentru că pacientul trebuie să-și modifice stilul de viață, nu este doar pentru acum, este pe viață. Trebuie să găsești calea de mijloc, nici să-i dai o veste proastă brusc, dar nici să nu-i zici cum trebuie, pentru că pleacă și nu înțelge că are ceva realmente grav.

Am avut o pacientă care a venit cu ecografii care arătau clar cancer la sân, ecografii vechi de vreo 2-3 ani, și care a justificat lipsa investigațiilor suplimentare prin faptul că nu i s-a spus clar că poate avea o afecțiune gravă. Medicul care i-a făcut ecografia i-a zis că e posibil să fie ceva care nu e în regulă, i-a recomandat să meargă la un endocrinolog sau la un ginecolog, dar nu i-a spus ferm de posibilitatea de a fi cancer.

Îmi aduc aminte că pacienta a fost atât de afectată când a aflat, încât s-a prăbușit în cabinet. I-am explicat că nu e de amânat și trebuie să meargă în acel moment să își facă investigații suplimentare. Acum, pacienta e bine, s-a operat și și-a revenit. Este, într-adevăr, un caz fericit.

Unii aleg să evite realitatea, să vadă doar ce vor. Tu trebuie să-i spui că e posibil să fie o afecțiune malignă, într-un mod delicat, pentru ca omul să știe clar care e situația lui.

Sunt însă și paciente care nu se lasă examinate. Nu vor să se dezbrace, să le palpezi, nu vor să meargă la ecografie. Sunt controale care se fac anual la femei, cum ar fi testul Papanicolau, ecografia mamară sau mamografia. Unele femei evită aceste investigații, spunând că nu le doare nimic, dar trebuie să înțeleagă că aceste investigații se fac preventiv, pentru a nu ajunge la durere.

Eu nu pot să iau singură decizia pentru pacienți, eu îi sfătuiesc cât de bine pot, le dau toate datele. Îi ascult și încerc să îi înțeleg. Îmi sfătuiesc pacienții cum aș face eu cel mai bine, cum i-aș spune mamei să procedeze.

Pacienții mă întreabă uneori dacă nu cumva am și diplomă în psihologie. Vezi ațâția oameni, cu atâtea povești de viața.

Tiroidita cronică autoimună, cunoscută și sub numele de tiroidita Hashimoto, este una dintre cele mai frecvente afecțiuni endocrine, afectând până la 12% din populație. Dr. Anca Drăgutescu a clarificat informațiile eronate răspândite public despre tiroidita autoimună:

Tiroidita autoimună este uneori prost înțeleasă. Lumea zice că e mai frecventă acum. Este în mod cert mai frecvent diagnosticată, dar nu neapărat mai frecventă ca afecțiune.

Pe lângă dozările hormonale care îți arată funcția tiroidei, de la un timp, se fac destul de frecvent și niște analize de anticorpi și tu poți să-i spui pacientului dacă are o predispoziție genetică să facă hipotiroidie pe viitor. O să se transforme în boală? Nu știi. Sunt pacienți care au anticorpii aceștia pozitivi, dar nu fac niciodată hipotiroidie. Sunt și pacienți la care boala evoluează foarte repede. Poate pacientul acela să stea liniștit? Da și nu. Va trebui să-și facă analize periodic. Înainte, aveam mult mai puține investigații la îndemână.

Tiroidita autoimună și nodulii tiroideni reprezintă cele mai frecvente probleme tiroidiene. Tiroidita autoimună are predispoziție genetică, adică pacienții au în familie autoimunitate. Autoimunitatea nu există doar pentru tiroidă. Autoimunitate înseamână că sistemul imun produce anticorpi împotriva unor structuri care sunt ale organismului și pe care sistemul imun nu ar trebui să le atace. Dacă o persoană face anticorpi împotriva unei structuri proprii, atunci poți dezvolta una sau chiar mai multe boli autoimune.

De ce la unii se declanșează și la alții nu? Nu se știe. Se spune că un șoc emoțional, un traumatism sau nașterea ar putea fi factori declanșatori. Urmărim, dar nu stăm cu temerea asta.

Care sunt afecțiunile endocrine care pot fi observate fizic?

Semnele exterioare sunt foarte concludente în unele afecțiuni endocrine. Endocrinologia este una dintre specialitățile cu cea mai bogată semiologie. Depinde de ce afecțiune vorbim. În cazul afecțiunilor tiroidiene, hipertiroidia Basedow-Graves este cea mai vizibilă, observi gușa (mărirea în volum a tiroidei), ochii care sunt un pic ieșiți în afară, privirea de parcă ar fi speriat, pacientul este întotdeauna foarte agitat, are un tremur, tot timpul parcă ar fi pe ace.

Vi s-a întâmplat să recunoașteți un pacient care prezintă afecțiuni endocrine doar mergând pe stradă? Cum ați procedat?

Pe stradă, mi s-a întâmplat să văd o pacientă care avea Basedow-Graves, m-am dus la ea și i-am zis: „Știți, eu cred că s-ar putea să aveți o problema cu tiroida” și a zis că știe. Ea era deja pe tratament.

Am mai văzut pe cineva care avea un aspect de acromegalie (o afecțiune produsă de o tumoră hipofizară, care produce în exces hormoni de creștere). În acest caz, se modifică aspectul fizic: cresc în dimensiuni extremitățile, fac bosele frontale mai proeminente, mandibula crește, buzele sunt mai groase, mâinile la fel. E greu să-i spui omului că suspectezi că are o tumoră. I-am spus că e posibil să aibă o problemă endocrinologică și i-am oferit datele mele de contact. Nu m-a contactat, dar sper că a mers și s-a investigat.

Dr. Anca Drăgutescu își amintește cu entuziasm când a putut să-și ajute un prieten apropiat să descopere că are o boală endocrină:

Când eram în rezidențiat, în primul an, când încă nu eram pe endocrinologie, aveam un prieten cu simptome de hipertiroidie. Îmi aduc aminte și acum cum am luat cartea și am verificat. Toată lumea zicea că a slăbit pentru că ar fi fost stresat de examenul la facultate. Până la urmă l-am luat de mâna și l-am dus la profesorul meu de endocrinologie din facultate și i-am zis: „Domnule profesor, eu cred că are hipertiroidie”, lucru care s-a adeverit. Acum este pacientul meu.

V-a schimbat viața sau percepția asupra vieții faptul că ați devenit medic?

Nu pot spune că mi-a schimbat viața, am luat toate deciziile pas cu pas, din aproape în aproape, nu am avut niciun punct de răscruce, viața mea nu s-a schimbat, s-a împlinit devenind medic. Lucrul pe care l-am remarcat după ce am ajuns medic este că și noi suntem tot oameni normali.

Sigur că înveți mult ca să ajungi aici, nu e o meserie accesibilă tuturor, trebuie să sacrifici foarte mult în tinerețe, să înveți, succesul îl atingi târziu și trebuie sa fii susținut de familie. Și acum mă susține familia, mă ajută cu treburile gospodărești, cu copilul, sunt foarte fericită din acest punct de vedere. Drumul e lung și greu, dar tot oameni suntem. Eu zic că nu m-a schimbat, m-a împlinit, sunt exact unde trebuie să fiu.

Articol susținut de MedLife

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri