Ninsori în București, stratul de zăpadă va fi de 10 centimetri. Meteorologii anunță o schimbare radicală a vremii în următoarele ore

Data actualizării: Data publicării:
Ninsoare în București,
Zonele in care sunt așteptate ninsori, FOTO: Inquam Photos / Stefan Constantin

Sâmbătă dimineață va începe să ningă în București, iar până după amiază se va depune strat de zăpadă de zece centimetri, au avertizat meteorologii care au emis o prognoză specială pentru Capitală. De altfel, ninsorile vor cuprinde întreaga țară, a transmis ANM care a emis o informare meteorologică vineri dimineață.

Meteorologii anunță c, în București, azi, valorile de temperatură vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad. Cerul va fi variabil cu înnorări seara și noaptea când vor fi precipitații. Vor fi ploi, care din a doua parte a nopții se vor transforma în ninsoare. Cantitățile de precipitații vor fi de 15...20 l/mp și se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 6...7 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări spre sfârșitul intervalului când la rafală vor fi viteze de până la 45 km/h.

De sâmbătă la ora 8.00 până la ora 17.00 va continua să ningă, astfel că stratul de zăpadă va fi în medie de 10 cm. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 40...45 km/h. Vremea se va răci accentuat, iar temperatura maximă va fi de 1...2 grade.

Meteorologii au emis o informare pentru întreaga țară, care a intrat în vigoare la ora 10.00. Temporar vor fi precipitații în toate regiunile, iar în Muntenia și în zona Carpaților Orientali, local acestea vor fi moderate cantitativ (se vor acumula 10...15 l/mp și izolat peste 20 l/mp). Vor fi ploi, care se vor transforma în ninsoare, din după-amiaza zilei de vineri (19 ianuarie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în nordul Moldovei, iar noaptea și în restul teritoriului. Se va depune strat de zăpadă.

Sâmbătă (20 ianuarie) va continua să ningă în Oltenia, Muntenia și în Dobrogea, dar în general slab cantitativ. Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40...50 km/h, ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine