O nouă atenționare meteo de ploi torențiale

Data actualizării: Data publicării:
Severe Storm hits Sydney
Foto: Gulliver/Getty Images

Atenționarea de furtuni a fost prelungită din nou. Pe parcursul zilei de miercuri, un nou val de ploi torențiale însoțite de tunete, fulgere, vijelii și grindină va lovi România.

Pe parcursul zilei de miercuri, un nou val de ploi torențiale însoțite de tunete, fulgere, vijelii și grindină va pătrunde în interiorul Arcului Carpatic. Codul galben vizează Transilvania, Crișana, Banatul, local Maramureșul, Oltenia și Muntenia. Atenționarea va intra în vigoare miercuri dimineață și va fi valabilă până mâine la ora 23.00. 

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar pe arii restrânse chiar și 50 l/mp. 

Până mâine dimineață la ora 9.00 este deja în vigoare un cod galben de ploi care vizează zonele montane, sud vestul Olteniei și nord estul Moldovei, unde ploile vor continua și pe timpul nopții. 

Conform atenţionării meteo în vigoare, va ploua torenţial şi astăzi în zonele montane şi submontane, dar şi prin regiunile estice, sudice şi centrale. Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 50 l/mp. Temperaturile vor urca până la 32 de grade Celsius în special în nord-vest.

În Bucureşti norii se vor strânge din când în când şi vor aduce ploi cu tunete şi fulgere. Temperaturile se vor opri la 30 de grade Celsius de grade Celsius, iar presiunea aerului va continua să crească uşor.

Spre finalul săptămânii, ploile se vor retrage treptat și soarele își va face apariția în majoritatea țării. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri