Confruntare decisivă la München

Data publicării:
Putin, Hollande, Merkel And Poroshenko Meet Over Ukraine Peace Plan
BERLIN, GERMANY - OCTOBER 19: Russian President Vladimir Putin waves as he walks with German Chancellor Angela Merkel upon his arrival to discuss the Ukrainian peace process at the Chancellery on October 19, 2016 in Berlin, Germany. The leaders of Russia, Ukraine, France and Germany, known as the Normandy Four, are meeting to discuss implementation of the peace plan known as the Minsk Protocol, a roadmap for resolving the conflict in Ukraine after Russian forces invaded in 2014 and annexed the peninsula of Crimea. The United States has threatened renewed sanctions on Russia if the country did not either implement the plan in the coming months or arrive at a plan on how to do so. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

La conferința de securitate de la München din 2007 a fost prima dată când Președintele rus Vladimir Putin a semnalat o răcire în relațiile dintre Rusia și Occident. Puțin după aceea, Rusia a invadat Georgia, iar în anii care au urmat Rusia a anexat Crimeea, a lansat incursiuni în Ucraina de est și a condus atacuri cibernetice împotriva democrațiilor occidentale. Astăzi, relațiile dintre Occident și Rusia sunt pe o traiectorie descendentă.

Putin, Hollande, Merkel And Poroshenko Meet Over Ukraine Peace Plan
Foto: Guliver/Getty Images

Conferința anuală de securitate de la München este pentru geopolitică ceea ce este Forumul Economic de la Davos pentru afaceri. Conferința a evoluat de la accentul pus în timpul Războiului Rece pe cooperarea militară între Germania și SUA, la o perspectivă mult mai largă asupra problemelor globale. Participanții discută acum subiecte care merg de la politica externă și securitatea internațională până la schimbările climatice.

Conferința de trei zile din acest an, cu o participare record, ne va rămâne probabil în memorie multă vreme. Discursurile Vicepreședintelui SUA Mike Pence și a Cancelarului Angela Merkel au fost cât se poate de diferite ca stil și conținut. La o întrunire al cărei scop inițial era să faciliteze cooperarea germano-americană, pozițiile de politică externă ale Germaniei și Americii rar au mai fost atât de divergente. Pence a livrat un mesaj dur pe linia „America first” și a lăudat refuzul ferm al administrației Trump de a accepta regulile stabilite și acordurile internaționale. El a declarat că europenii nu au altă soluție decât să urmeze exemplul Americii, chiar dacă asta înseamnă renunțarea la acordul nuclear iranian din 2015 pe care diplomații europeni s-au străduit să-l realizeze. La fel ca în alte ocazii, Pence a refuzat să răspundă la întrebări după un discurs întâmpinat cu răceală de auditoriu.

Înainte de Pence, Merkel a ținut un discurs care poate fi considerat unul dintre cele mai bune din cariera sa. Cu energie și aplomb, aceasta a construit o apărare viguroasă a eforturilor multilaterale de a confrunta schimbările climatice, poziția agresivă a Rusiei, dezvoltarea în Africa și celelalte provocări cărora trebuie să le facem față. Direcția de atac a afirmațiilor lui Merkel a fost evidentă pentru toată lumea: un reproș incisiv la adresa unilateralismului politicii de tipul „America first”.

Discursul lui Merkel a fost întâmpinat cu ovații, lucru rar întâlnit la Conferința de securitate de la München. De asemenea, ea a răspuns la întrebări cu încredere și cu o undă de umor, ceea ce i-a atras o nouă rundă de ovații.

La fel ca remarcile agresive ale lui Putin din 2007, discursurile lui Pence și Merkel vor rămâne în istorie pentru evenimentele pe care le prevestesc. Împreună, acestea confirmă că președinția lui Trump a inițiat o perioadă de tensiuni transatlantice tot mai mari, care nu dau semn să slăbească. Doar cu un an în urmă europenilor li se spunea să ignore mesajele lui Trump de pe Twitter și să se concentreze pe conținutul politicilor SUA care sunt supervizate de „adulții din cameră”. Însă odată cu plecarea Secretarului apărării Jim Mattis și a altora, adulții au dispărut iar distanța dintre politici și mesajele de pe Twitter e tot mai mică. Nicăieri nu-i mai evidentă ruptura dintre prioritățile SUA și cele ale europenilor ca în Orientul Mijlociu. Când Pence forțează țările europene să renunțe la eforturile de a salva Planul complet de acțiune comună din 2015 - care impune restricții clare și verificabile programului nuclear iranian - ne putem întreba care este în realitate strategia administrației Trump. Dacă și când Iranul își va reporni programul său privind armele nucleare, tensiunile dintre SUA și Iran vor crește cu siguranță până la stadiul de criză. Întrebarea este dacă nu cumva acesta a fost rezultatul pe care Trump și consilierii lui l-au urmărit de la bun început.

Nici tensiunile în domeniul comerțului nu sunt mai puțin acute. Administrația Trump a catalogat deja exporturile de aluminiu și oțel europene ca pe o amenințare la adresa securității naționale a SUA, iar acum se pregătește probabil să adauge și mașinile europene pe această listă. Dacă o va face, conflictul comercial transatlantic va intra pe un teren periculos. Trump pare să aibă o aversiune mai ales față de mașinile germane care reprezintă doar 8% din vânzările de mașini din SUA (dar reprezintă o parte mult mai însemnată din piața mașinilor de lux).

În plus, așa cum a subliniat Merkel în discursul său, cea mai mare uzină BMW nu se află în Germania, ci în Carolina de Sud, iar o mare parte din producția acesteia se exportă în China. Prin impunerea unor tarife vamale auto semnificativ mai ridicate, administrația Trump amenință nu doar locurile de muncă din Europa, ci și pe cele din SUA; ambele vor suferi din cauza perturbării lanțurilor de aprovizionare globale.

Peste un an, mulți dintre acești lideri și factori de decizie se vor întâlni din nou la München. Dacă ar fi să se realizeze scenariul negativ sugerat de întâlnirea de anul acesta, s-ar putea să ne îndreptăm spre un război deschis în Orientul Mijlociu și spre un conflict comercial devastator peste Atlantic.

Sau poate conferința de anul acesta va fi tras semnalul de alarmă necesar astfel încât răul să nu se întâmple. Relațiile transatlantice sunt și așa destul de complicate și nimeni n-ar trebui să riște deteriorarea lor în continuare.

Partenerii noștri