„Meseria brățară de aur” va fi un proverb vechi românesc care va supraviețui în vocabularul anilor viitori? Probabil că da, dar mai degrabă vom spune „meseriile brățări de aur”, căci pentru generațiile care termină acum școala numărul estimat de locuri de muncă și de schimbări de carieră pe care le vor avea va fi mult mai mare decât al părinților noștri.
Brățara din proverb este azi mai mult decât o podoabă care înnobilează și arată statutul în societate, este cea mai complexă relație pe care o avem cu statul.
Prin contractele de muncă, statul colectează cele mai multe dintre veniturile sale: contribuțiile pentru pensii, contribuțiile pentru sănătate, impozitul pe venit. Tot pe salarii și pensii, statul cheltuie cei mai mulți bani de la buget, așa că munca ta este nu doar sursa ta de venit, parte din rolul tău în societate, ci, la propriu, fundația arhitecturii fianciare, principala sursă de finanțare a statului român și a serviciilor publice pe care le oferă societății în ansamblul său.
Munca bine făcută, bine plătită ca principiu des întâlnit, nu doar ca rezultat al unor cariere excepționale, este urarea mea de viitor pentru România.
Fundația asta, însă, se crapă și devine periculos de fragilă din cauza presiunii demografice și a nedreptăților din taxare și salarizare.
România este în topul UE cu creșterea costului orar de muncă pe penultimul trimestru din 2023, pe locul 4 cu 15,1% creștere la nivelul costurilor totale. Dacă asta ar proveni din creșterea valorii muncii și a produselor și serviciilor românești, ar fi o veste bună. Noi aveam, alături de Bulgaria, în 2021, cel mai mic cost orar pentru muncă. Doar 8,5 euro/oră, adică, sub o treime din media UE. Dar costul redus al muncii nu mai este o strategie câștigătoare pentru viitor, când se va cere din ce în ce mai mult calificare înaltă din cauza presiunii pe care o va aduce automatizarea unei părți însemnate din piața muncii. Dar nu asta este cauza principală, ci criza de resurse umane și costul ridicat generat de ea și presiunea pusă de inflație și legislație. Deși costurile angajatorilor privați au crescut mult, nu a crescut și valoarea la nivelul angajatului, de aceea soluția este reducerea taxării și eliminarea piedicilor de creștere din calea afacerilor românești (ei sunt principalul angajator privat).
Rămânem de departe primii în UE cu ai noștri muncind la alții. Și în cifre absolute și relativ la populație, la numărul cetățenilor apți de muncă plecați în altă țară UE decât cea în care s-au născut. Am investit în formarea lor și i-am pierdut. Suntem pe primul loc de la aderare în fiecare an și, deși ne-am dublat datorită apartenenței la UE și antreprenorilor PIB-ul pe cap de locuitor (de la 38% din media UE la 76,7% în 2022 sau 27.063 de euro/cap de locuitor - indexat cu paritatea de cumpărare), tendința asta nu s-a inversat. Dintre sutele de tineri care au fost în programul nostru, Parlamentul pentru TINEri, jumătate sunt deciși să plece, iar studiile confirmă acest procent. Suntem în concurență directă, non stop, cu celelalte țări pentru resursa umană, iar soluția este creșterea calității vieții nu doar la nivelul veniturilor, ci și al educației, al sănătății și al gradului de bine în societate, căci oamenii își aleg unde lucrează gândindu-se la familie și la cum le va arăta viitorul.
Dependența demografică între cei care pot munci este de 30,9 acum (la o persoană de peste 65 de ani avem 3 între 15 și 64 de ani), dar dependența asta devine în 2050 de un om apt de muncă la doi vârstnici (65+) și, dacă scoatem vârsta când sunt la școală, nu la muncă, ne apropiem de 1:1, de aceea este aproape o crimă ce au făcut cu prelungirea pensiilor speciale, în medie cele raportate de CPP de 10 ori mai mari decât pensia medie contributivă, și după 2050. Asta este ceva ce vom schimba, pentru că este inacceptabil și de aceea susținem creșterea Pilonului II și III și salarii mai mari prin educație mai bună și investiții. Demografia nu o rezolvăm cu o lege, în prima jumătate a anului 2023 s-au născut cei mai puțini copii de când numărăm nașterile, dar legile pot ajuta sau încurca. Împreună cu colegii mei, am depus unele care ajută: concediu de risc maternal pentru femei antreprenor și meserii liberale (promulgată), posibilitatea de a suspenda și relua contractul de muncă în cazul în care copilul are nevoie de părinte ca asistent personal într-o boală sau dizabilitate gravă (promulgată), indexarea indemnizației de creștere a copilului cu inflația, creșterea plafonului maxim și posibilitatea de muncă cu normă parțială în al doilea an – au blocat-o la vot, reluăm în 2024), eliminarea suprataxării muncii cu normă parțială, pentru că 60% din locurile de muncă pierdute sunt ale mamelor - au blocat-o la vot, reluăm în 2024. Guvernarea, însă, a făcut opusul și de la 1 ianuarie angajatele care tocmai au născut vor plăti suplimentar 10% din banii pe care îi primesc în concediu medical din ceea ce au contribuit tot ele, deja, la fondul național de asigurări de sănătate.
Cine ar putea munci și nu o face? Ce e de făcut? Trec repede peste isteria folosită de unii politicieni în lipsă de soluții că unica problemă ar fi că avem huzur pe ajutoare sociale. Două informații: 1. Dacă refuzi un loc de muncă pierzi ajutorul, e lege, aici depinde de autorități să își facă treaba, nu de noi restricții 2. Ajutorul social a fost masiv reformat în 2016 prin Venitul Minim de Incluziune care să încurajeze munca și să ușureze accesul și monitorizarea și va fi implementat din 1 ianuarie 2024, pentru că a fost nevoie să revenim noi să îl scoatem din sertar prin PNRR. România avea, în ultima partea a lui 2023, 12.000.000 de oameni apți de muncă cu vârste între 20-64 de ani. Dar avem cea mai mare rată de șomaj în rândul tinerilor (19% ocupare) - unde e nevoie de experiențe practice. De aici, investiția în 10.000 de laboratoare, campusuri duale, revitalizarea educației tehnice cu bani din PNRR. Avem o rată de ocupare mai mare în urban decât în rural (69% faţă de 57,2) - unde este necesară navetă facilă și la liceu pentru formare, și la muncă, pentru că angajatori în sate sunt puțini și mai ales eliminarea taxării pe munca cu normă parțială pe care o pot face și cei ce practică agricultura în gospodărie. Avem o rată mai mică de ocupare a femeilor (54,6% la femei față de 71,9% bărbați) și pentru că femeile preiau disproporționat de mult munca în gospodărie și uneori exclusiv cea a îngrijirii copiilor. Este unul dintre motivele pentru care creșele, grădinițele și programele de after school din PNRR fac ca cele 3 miliarde de euro dedicate educației să aducă imediat beneficii și în economie, nu doar pe termen lung. În rândul persoanelor cu dizabilități este un mare potențial de ocupare, acum procentul este infim și taxa dedicată nu funcționează și nici nu este direcționată accesibilizării, deși USR susține legi în acest sens și un grup de colegi cu dizabilități – angajați – a făcut un tur național să ajute instituțiile să adapteze mai bine orașele și locurile de muncă. Accesul la oportunitate este o miză liberală.
Munca la stat: la începutului anului, România avea 5.209.500 de salariați, dintre care 1.278.995 din bugetul public. O treime din bugetul statului sunt cheltuielile cu personalul, deși calitatea serviciilor publice este sub media UE, unde personalul costă doar o cincime din bugetul țărilor. Cum este asta posibil când nu sunt plătiți nici ai noștri „ca afară?”. Nu ne îndepărtăm de media UE ca procent din totalul angajaților, dar suntem în top 3 cu cea mai mare creștere a sectorului public în ultimii 20 de ani fără să corelăm asta cu servicii modernizate (cu noi în top sunt Estonia și Croația). Cei din sistemul public pregătiți, care muncesc cu bune intenții, trebuie să țină și ei în spate posturi ocupate de oameni fără intenții de performanță: pile, sinecuri sau oameni slab pregătiți pe care nu îi dau afară. Și resursele nu merg către primii. Au oprit plăți către spitale sau teatre, dar au făcut 1.000 de angajări noi pe lună anul trecut, deși se declara public austeritate și avem și cazuri aberante ca ASF, unde și-au mai dat un salariu de Crăciun, unul de Ziua ASF și unul bonus când au falimentat asigurătorii pe care ar fi trebuit să îi monitorizeze.
De aceea, este nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, cu criterii de performanță, grile clare și pentru local, oprirea aberațiilor ca sporuri inventate ce devin permanente, dar și salarizarea bună pentru munca făcută bine, și la stat, da, odată ce ne asumăm curajul reformelor de a desființa din agențiile inutile și din șefiile și posturile create pentru pile și comasarea teritorială. Legea salarizării unitare, jalon PNRR, trebuia finalizată până în vara lui 2023, dar nu este nici măcar o versiune incipientă publicată până la momentul scrierii acestui material. Risc o previziune că nici nu se va aplica în 2024, pentru că cerințele ei contravin rețelei de pile docile: de a asigura tratamentul nediscriminatoriu, corelarea performanțelor cu salariul plătit și aplicarea ei în același timp pentru toate categoriile. Ministerul Muncii, în loc să o facă, și-a mărit prin ordonanță de urgență doar propriile salarii din teritoriu cu o medie de 2.100 de lei brut/ lună pentru fiecare dintre cele 780 de posturi.
Va rămâne, la fel ca celelalte reforme necesare, tema unei guvernări care respectă salariații și din privat, și din mediul public, din 2025. Avem de muncit mult împreună pentru ca munca cinstită să fie bine plătită în România.
