Sari la conținut

PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Dragoste prin abandon

Mă uit de multă vreme la Rareş Bogdan şi la jocurile lui de putere. O fac cu sentimente contradictorii. Îi împărtăşesc destul de des punctul de vedere şi-i admir capacitatea de-a asuma cauze pentru care merită luptat. În schimb, stilistica lui de moderator mă împinge uneori în stupoare. Printre altele, din cauza tendinţei de a-şi abandona rostul şi de-a urca pe baricade din primele minute ale emisiunii. Rareş Bogdan dă frecvent impresia că trăieşte la temperaturi primejdioase. Încărcătura patetică a rostirilor, exaltarea şi fixismul sticlos al privirii nu-l recomandă pentru postura de gazdă TV. Un moderator care nu e nici moderat, nici moderabil nu are cum să modereze. El poate doar să urce pe metereze cu pumnalul între dinţi. Să se aprindă spectaculos. Să pronunţe diatribe, verdicte şi sentinţe. Să elogieze despletit şi să atace necruţător, fără să-şi aleagă cuvintele. Definiţia din dicţionar a moderatorului – „Persoană care conduce cu imparţialitate o dezbatere” – e greu de mariat cu acest clujean aprig şi gata oricând să se dilate până când umbra îi acoperă interlocutorii.

rares_bogdan111_27459900

Foto: realitatea.net

S-a întâmplat să-l văd la lucru pe Rareş Bogdan în două ipostaze perfect opuse în mai puţin de o săptămână. Prima dată l-am văzut primindu-l în studio pe regizorul Andrei Şerban, în faţa căruia a desfăşurat un covor de laude pe care invitatului se simţea că-i e jenă să păşească. Încercările lui de-a domestici aplombul laudativ al gazdei au fost ignorate total. Bombardamentul cu superlative a continuat: fabulos, formidabil, colosal, inegalabil, extraordinar, senzaţional etc. Categoric, Andrei Şerban merită aprecieri şi acolade pentru ce face. Însă când te roagă să-l cruţi, un picuţ incomodat de atâtea tămâieri, şi tu o ţii langa, se cheamă că pierzi măsura. Rareş Bogdan contrazice şcoala ardeleană a cumpătării, preferând exaltările adolescentine şi îngroparea interlocutorului sub tone de confeti verbale. Sigur, asta în situaţiile când invitatul răspunde câtorva criterii de exigenţă şi are un palmares pe care nici măcar rău-intenţionaţii nu pot să-l conteste.

Zilele trecute, Rareş Bogdan a dedicat „Jocurile de putere” alegerilor de la Federaţia Română de Fotbal. Povestea a avut două episoade în care moderatorul a îmbrăcat pe rând haina lobbyst-ului (de fapt, a propagandistului, fiindcă lobby-ul autentic se face pe bani) şi a procurorului. În prima dintre cele două emisiuni, Rareş Bogdan a reuşit să danseze pe aceeaşi partitură cu Mihai Gâdea, într-o prestaţie care îi va fi făcut pe mulţi să se frece la ochi. Puţini ar fi crezut că două posturi TV cu agende radical diferite ar fi în stare să se comporte identic de dragul şi în folosul candidatului Ionuţ Lupescu. Lui Mihai Gâdea nu i-a venit greu să monteze un cenaclu omagial. Publicul încă ţine minte spectacolul encomiastic organizat de acelaşi personaj şi difuzat de Antena 3 de ziua lui Dan Voiculescu. De la Rareş Bogdan aşteptările erau întru câtva diferite. Şi totuşi, moderatorul de la „Jocuri de putere” a funcţionat exact pe aceleaşi coordonate şi în acelaşi registru cu cel de la „Sinteza zilei”. Până şi coloana sonoră a emisiunilor a fost aceeaşi, fapt observat cu delicii în presă. Gâdea şi Bodgan au apelat la Vangelis şi la coloana sonoră din filmul căruia, cu justificată pedanterie numerologică, premierul Dăncilă i-ar spune, fără doar şi poate, „Cucerirea Paradisului – paisprezece-nouăzeci şi doi”. Iar dacă Mihai Gâdea a dat glas emoţiei de a-l avea pe Ionuţ Lupescu în studio, Rareş Bogdan i-a instruit fără echivoc pe votanţii care aveau să pună ştampila a doua zi: „Aveţi de ales între impostorul Burleanu şi legenda Lupescu! Dacă Burleanu iese preşedinte, mă gândesc să trăiesc în altă ţară, desigur având totuşi în curte un steag al României. Dacă iubiţi România, votaţi Ionuţ Lupescu”.

Urmarea se ştie. Doar 78 de alegători din 254 au iubit România şi s-au supus directivei Bogdan de asanare a fotbalului românesc. Opt inconştienţi au pus ştampila pe numele lui Marcel Puşcaş, iar 168 de „trădători de neam şi ţară” şi-au permis să-l realeagă pe Răzvan Burleanu. Ulcerat de furie şi rănit în amorul propriu, Rareş Bogdan a reacţionat chiar în seara votului şi, cu sprijinul jurnalistului Mihai Rusu (el însuşi fost candidat la conducerea Federaţiei Române de Tenis), a făcut din „Jocuri de putere” o tribună de la care a împroşcat venin şi insulte timp de mai bine de două ore. Printre epitetele cu care au fost gratulaţi alegătorii lui Răzvan Burleanu s-au numărat „sfertodocţi”, „analfabeţi”, „imbecili”, „îmbuibaţi”, „pierde-vară”, „neisprăviţi” etc. Pe lângă asta, Rareş Bogdan a făcut observaţia de mare adâncime că Răzvan Burleanu a fost ales cu sprijinul ceor care au reprezentat fotbalul feminin, fotbalul în sală şi eşaloanele inferioare.

Pradă unui puseu de logică, l-aş întreba pe Rareş Bogdan următoarele: 1. Dacă ar fi ieşit Ionuţ Lupescu preşedinte, n-ar fi făcut-o tot cu ajutorul celor din eşaloanele inferioare (nu de alta, dar majoritatea NU putea fi obţinută altfel)? 2. Dacă ar fi ieşit Ionuţ Lupescu preşedinte, urâţii de la Divizia C, fotbal feminin şi fotbal de sală s-ar fi dat peste cap şi ar fi devenit, din pocitanii, modele pentru pictorii prerafaeliţi? 3. Dacă ar fi ieşit Ionuţ Lupescu preşedinte, sfertodocţii, îmbuibaţii, analfabeţii, imbecilii, neisprăviţii şi burtăverzimea s-ar fi preschimbat în făpturi graţioase şi feciorelnice?

Nu rezultatul votului e problema, ci atitudinea lui Rareş Bogdan faţă de cei care n-au votat cu „legenda” Ionuţ Lupescu (nu se ştie prin ce anume e candidatul învins o legendă, iar dacă e, atunci nu se ştie cum ar trebui să le spunem lui Ricardo Zamora, Ademir, Di Stefano, Fritz Walter sau Johan Cruyff). Pe de o parte, ploaia de invective nu poate face parte din arsenalul unui moderator de televiziune, indiferent cât de mare i-ar fi dezamăgirea. Pe de altă parte, oricât de culpabil ar fi Liviu Dragnea (şi, slavă Domnului, e!), nu poţi spune „dacă era Dragnea în faţa mea, îi răsturnam masa în cap” fără să te descalifici.

Şi mai e ceva. Rareş Bogdan îşi încheie toate emisiunile cu îndemnul „Nu uitaţi să iubiţi România în fiecare zi”. Dincolo de similitudinile dintre acest îndemn şi cel care care spune „Pentru sănătatea dumneavoastră, spălaţi-vă pe dinţi de două ori pe zi”, e neclar felul în care un om atât de pătimaş în dragostea lui de ţară e dispus s-o părăsească pentru că a ieşit Răzvan Burleanu preşedinte al FRF. E un caz straniu de dragoste prin abandon. Rareş Bogdan n-a plecat din ţară şi a propovăduit iubirea zilnică pentru ea în situaţii de criză. Nu l-au făcut să cocheteze cu ideea plecării din România nici nelegiuirile politicienilor, nici încălecarea justiţiei, nici bunul-plac care domneşte la atâtea niveluri ale societăţii, nici corupţia endemică, nici dramele din spitale, din şcoli sau din funduri de ţară. Îl descurajează, în schimb, victoria lui Răzvan Burleanu la fotbal. Din două, una. Ori iubirea lui Rareş Bogdan pentru România e mai uşor de destrămat decât îşi dă el însuşi seama, ori a preferat să joace un teatru ieftin din motive de audienţă. Oricum ar sta lucrurile, păcat. Fiindcă, oricât de amar ar fi gustul lăsat de ultimele ediţii ale „Jocurilor de putere” şi oricâte păcate ar avea, Rareş Bogdan este totuşi unul dintre puţinii oameni din televiziuni care au curaj să se ia la trântă cu balaurii politici.

Pe aceeași temă

Risc de monumentalizare

Într-un timp care privilegia şopârla, aluzia şi limbajul esopic, Cristian Ţopescu a fost, alături de Sanda Ţăranu şi...