Principalul argument pe care l-am întâlnit, pentru a minimiza importanța subiectului, în dezbaterea despre recentul amendament la Legea educației, care interzice orice referire la identitatea de gen în școli și universități, este: „să fim serioși. România are probleme mult mai mari de atât. Probleme reale, care trebuie adresate“.
Confirm. În lunga serie a acestor probleme, cele cu o componentă de gen arată, statistic, așa:
Doar jumătate dintre femeile din România știu că există o lege care le protejează împotriva violenței, iar media în care apelează la poliție în cazul unor incidente violente este jumătate față de cea a UE (17% vs 34%).
Una din patru femei a suferit diverse forme de violență din partea partenerului de viață. La fiecare 30 de secunde, o femeie din România este bătută.
În primele șapte luni ale anului 2019, au fost raportate 23.000 de cazuri de violență în familie și asupra femeilor.
Mai mult de jumătate dintre români, aproape 60%, tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. Aceeași părere o au despre viol.
Din anul 2012 până în prezent, au fost eliberate peste 16.000 de ordine de protecție, care au rămas, în proporție de peste 20%, doar hârtii, ignorate complet de agresori.
Sigur, vă veți întreba unde e legătura cu identitatea de gen. Este una adâncă și care reflectă, în cazul diferitelor exemple expuse aici, același fir roșu de fond: o mentalitate profund retrogradă și o realitate usturătoare despre o bună parte a unei clase politice care a tolerat sau chiar a adâncit astfel de răni, cu statisticile în față. Sunt aceiași exponenți politici sau instituționali care au adoptat și aplaudat propunerea legislativă de modificare a Legii educației cu naturalețea și ușurința cu care au ignorat adevărurile despre violență sau au perpetuat și amplificat orice alt abuz.
Cine a putut vota și susține politic o astfel de inepție nu doar că nu înțelege ce înseamnă identitate de gen și care sunt nuanțele sociale, culturale, de percepție și reprezentare care nu pot face obiectul vreunei reglementări în niciun stat care respectă drepturile omului. Cine s-a angajat politic într-un asemenea demers nu înțelege nici egalitatea de gen, concept esențial de asimilat în bătălia cu statisticile copleșitoare de mai sus. Nu înțelege nici egalitatea de șanse. Nu înțelege principiile fondatoare ale Europei moderne, bazate pe drepturi, libertăți și respectul pentru individ, în sine. Nu înțelege aritmetica banală a nediscriminării, cu toată fundamentarea ei legislativă și jurisprudența consacrată a instanțelor de specialitate.
Ecourile acestor decizii politice se reflectă direct în societate, influențează ansamblul judecăților de valoare pe care le facem, aduc în prim plan voci pe care le credem, multiplică dezinformarea pe care o înghițim și manipulările de tip „aceste modificări legislative sunt instrumentul just pentru a combate propaganda LGBTIQ”.
Există indivizi care au mandat de reprezentare și putere decizională, dar care nu înțeleg că accesul la informație, nediscriminarea, libertatea academică și dreptul la educație sunt garantate în Constituția României, precum și prin legislația europeană sau internațională în vigoare. Iată câteva repere în acest sens:
Carta drepturilor fundamentale a UE garantează libertatea de exprimare și academică (art. 11 (1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere), dreptul la educație (articolul 14-1) și interzice discriminarea (art. 21, (1) ) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
În anii 2000, adoptam la nivel european două directive - Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Practic, încă de acum 20 de ani, Uniunea Europeană punea bazele solide ale unui cadru general pentru garantarea egalității de tratament a persoanelor în spațiul intracomunitar. Asistam, de atunci, la o extindere semnificativă a sferei de aplicare a dreptului privind nediscriminarea la nivelul UE, prin recunoașterea faptului că persoanele fizice au nevoie, pentru a-și putea atinge potenţialul deplin pe piaţa muncii, de garantarea accesului egal la sănătate, educație şi locuire, indiferent de apartenența lor religioasă sau de convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Iar În 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Identoba și alții împotriva Georgiei, clarifica foarte amplu și coerent argumentat că în baza art. 14 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului este interzisă discriminarea pe motive de identitate de gen.
În aceeași speță-fanion pentru jurisprudența în materie, Curtea sublinia în motivarea ei că „în contextul art. 11 din Convenție,... pluralismul și democrația se bazează pe recunoașterea autentică și pe respectul pentru diversitate. Interacțiunea armonioasă a persoanelor și a grupurilor cu identități variate este fundamentală pentru coeziunea socială [a se vedea Gorzelik și alții împotriva Poloniei (MC), nr. 44158/98, pct. 92, 17 februarie 2004]. Făcând trimitere la aspectele distinctive ale unei „societăți democratice“, Curtea a acordat o importanță deosebită pluralismului, toleranței și vederilor largi.
În acest context, a stabilit că, deși interesele personale trebuie uneori să se subordoneze celor ale unui grup, democrația nu înseamnă pur și simplu că opiniile majorității trebuie să prevaleze întotdeauna: trebuie atins un echilibru care să asigure tratamentul echitabil al persoanelor aparținând minorităților și să evite orice abuz de poziție dominantă. Mai mult decât atât, statul trebuie să acționeze ca garantul suprem al principiilor pluralismului, toleranței și vederilor largi.
20 de ani mai târziu de la primele acțiuni legislative coordonate ale UE și la cinci ani după această decizie a CEDO, există în România politicieni care propun un pact de comună primitivă cu societatea folosind tocmai instrumente precum legea educației, pact pe care îl împachetează discursiv, generos, într-o ofertă de conservare politică a spiritului tradițional.
Același spirit tradițional conform căruia bătaia e ruptă din rai și educația sexuală pervertește minți de copii? Am depășit, demonstrat științific, această mitologie. Iar ei ne propun o mare minciună.
Spiritul tradițional nu este echivalent cu obscurantismul iar societatea a evoluat și dezvoltă anticorpi la proclamații obtuze; reacționează, înțelege tot mai mult drepturi și libertăți.
Ei sunt de cele mai multe ori aceiași indivizi care, la o analiză mai atentă, nu par să priceapă rolul actului normativ sau noțiunea de libertatea individuală cu la fel de multă dezinvoltură cu care nu ar distinge între un act sexual consimțit și un viol. Aceiași care dezvoltă în mod frecvent fantezii și credințe legate de supremația de gen, a cărei validare o caută în toate formele lor de exprimare și de acțiune, inclusiv politic.
Mulți dintre ei consideră că femeile au locuri și roluri predeterminate în societate, că lumea are o reprezentare alb - negru în materie de gen dar că umorul grotesc, cu aluzii sau referințe sexuale directe, practicat în plenul Parlamentului aduce un plus de culoare vieții.
Sunt convinsă că niciunul dintre ei n-ar ezita să pună pe ordinea de zi a dezbaterilor din Senat sau din Camera Deputaților arsul pe rug ca metodă de educare întru dezvoltarea sigură și armonioasă a societății, dacă li s-ar oferi această oportunitate.
Din păcate, însă, pentru relicvele sistemului și din fericire pentru dreptul la educație și identitate – inclusiv de gen – arhitectura CEDO nu tolerează prozelitismul discriminatoriu. Mai nou, nici societatea românească nu pare să o mai facă. Vremea vrăjitoarelor a trecut, a venit vremea unui restart politic fundamental necesar.
