Editorial Sfatul unui lord englez pentru un debutant în Parlament

Data publicării:
Alexandru Muraru
Alexandru Muraru
Deputat PNL
Alexandru Muraru este președintele PNL Iași. Este doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific şi cadru didactic în Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
alexandru muraru
Alexandru Muraru

Ajuns parlamentar, un tânăr a primit următorul îndemn de la tatăl său (care era deja veteran): „vei auzi în acest parlament multe, vei vedea multe. Vei asculta discursuri iscusite, multe dintre ele te vor emoționa, iar altele te vor face să îți schimbi opiniile. Dar tu mereu trebuie să ai grijă ca toate astea să nu te facă să-ți schimbi votul!" Fragmentul face parte din scrisorile pe care Lordul Chesterfield i le-a scris fiului său în secolul al XVIII-lea.

Acordă-ți un răgaz să îl recitești și să vezi dacă ți se pare revoltător sau pragmatic, imposibil sau de luat în calcul, etic nerealizabil sau lipsit de suflet.

Franchețea sfatului părintesc pentru tânărul intrat în politică mi s-a părut mereu că subliniază într-un mod abrupt – dar bine țintit – că politica se rezumă la ce și cum votezi. Tăria afirmației are darul de a scutura un tânăr visător pentru a-l aduce la realitate. E o trezire cu electroșocuri, dar e o chemare la responsabilitate.

Eu cred că politica presupune multe alte lucruri – a face legi bune, a reprezenta oamenii cu demnitate și competență, a pune proiecte pe picioare – dar roțile care mereu pun ceva în mișcare pleacă de la strânsul voturilor. Nu trebuie să te lași dus de val, fii cu băgare de seamă. Poți să îți faci planuri, poți să faci schimb de idei, să ții discursuri strălucite sau să asculți fascinat alte speechuri remarcabile, dar nu uita cum se ajunge mereu la ceva concret: printr-un vot, printr-o echipă.

Asta este și o explicație pentru care individualiștii sau independenții au șanse foarte mici în politică: nu sunt susținuți (și votați) de suficienți oameni. Nu sunt organizați sau dacă sunt, organizațiile lor sunt fragile și se pot frânge imediat. De aceea, în practica politică valoarea merge mână în mână cu o echipă puternică. Mai mult, acestea sunt relații care se dezvoltă în orice domeniu de activitate – în firme, în instituții, în corporații. O echipă puternică este un atu imbatabil.

Am intrat în Parlamentul României cu intenții curate, cu planuri mari, cu opinii argumentate atent și susținut de cea mai solidă echipă pe care a pregătit-o PNL. Organizarea, implicarea, responsabilitatea acestei echipe sunt fundația pentru dezvoltare. Pentru că facem această echipă numai cu scopul de a ajunge la dezvoltare. Dezvoltăm România!

Democrația este un mecanism care îmbină mereu și mereu decizia și votul, un om politic trebuie să ia decizii pe bandă rulantă și să se supună votului. Dacă ești lider într-o democrație, atunci aceste două procese te definesc zilnic – trebuie să iei decizii în relații de putere, decizii administrative, decizii politice și trebuie să te supui și să supui pe alții la vot.

Așa interpretez eu ce a scris Lordul Chesterfield fiului său – votul și echipa sunt cruciale pentru stabilitate și pentru dezvoltare. Dincolo de dezbateri pe bune sau nu, dincolo de fumigene sau atacuri, mai încolo de discursuri strălucite sau stângace – votează ce trebuie.

Am intrat în campania electorală pentru alegeri parlamentare. Avem nevoie de aceste alegeri chiar în context de pandemie – este crucial ca statul să funcționeze legitim. Reamintesc că există analize care au arătat că alegerile locale nu au condus la creșterea numărului de cazuri Covid-19 în România. Guvernul a organizat impecabil aceste alegeri în condiții sanitare de necombătut. Practic, mai riscant ar fi fost să mergi la piață decât la secția de votare. Același lucru se va întâmpla și pe 6 decembrie, siguranța sanitară în secțiile de votare va fi o certitudine.

Ca să dezvoltăm România, votul este așa de important!

Partenerii noștri