A doua ediţie a competiţiei Colina League Cup, la final

Data publicării:
COLINA LEAGUE CUP

Competiţia fotbalistică pentru studenţi s-a încheiat cu victoria echipei Garda Veche. Învingătorii vor participa la campionatul european al echipelor studenţeşti, care are loc în Cehia. Peste 150 de studenţi fotbalişti s-au întrecut la cea mai mare competiţie de fotbal pentru echipe studenţeşti organizată de Universitatea Transilvania. 

A doua ediţie a turneului de fotbal Colina League Cup s-a încheiat cu un meci spectaculos între cele mai bune echipe ale competiţiei, Garda Veche şi Viitorul. Competiţia organizată de Universitatea Transilvania din Braşov şi susţinută de Digi Sport a fost câştigată de cei de la Garda Veche, scor 4 la 1. Formaţia câştigătoare a plecat acasă cu trofeul cât şi cu premiile individuale pentru cel mai bun jucător şi cel mai bun portar.

"Anul acesta ne-am descurcat foarte bine la campionat acum ne aşteaptă campionatul european pe facultăţi, mâine o să mergem la Praga, şi acolo trebuie să dovedim că suntem o echipă bună",  Paul Isac - cel mai bun jucător al turneului. 

În faţa unei asitenţe numeroase realizatorii DigiSport au înmânat premiile învingătorilor.

"Mă bucur pentru ei pentru că premiindu-i şi anul trecut şi dându-le şi
anul acesta trofeul de campioană a fost aşa un lucru de confirmare din
partea lor dar şi o bucurie pentru mine să văd că sunt nişte campioni în
adevăratul sens al cuvântului", Bogdan Socol - comentator Digi Sport. 

"A fost o experienţă extraordinară, nu mă aşteptam să iasă
atât de bine, cu emoţii cu faze foarte frumoase, meciul a fost
extraordinar", Camelia Bălţoi - prezentator Digi Sport. 

Cei mai buni 18 fotbalisti au primit ca premii si telefoane mobile, cu abonamente de date incluse. Premiile au fost completate de echipamente de joc, diplome şi medalii.

"Am avut o plăcere deosebită să îi avem şi anul acesta parteneri pe cei de la DigiSport şi DigiMobil, dumnealor au oferit premiile şi Universitatea a contribuit, ne bucurăm că facem o competiţie de o manieră profesionistă şi cu aceşti parteneri", Daniel Munteanu - prorector Universitatea Transilvania Braşov. 

În deschiderea finalei şi profesorii şi-au etalat talentul fotbalistic. La ediţia din acest an a Colina League Cup au participat şi echipe ale liceelor din Braşov.

Redactor: Adrian Susanu
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri