Clădire abandonată, pericol pentru trecători

Data publicării:
cladire abandonata

În centrul orașului Petroșani, un imobil lăsat în paragină de mai bine de 1 deceniu se degradează de la o zi la alta. Există oricând pericolul ca pe trotuar să cadă bucăți din acoperiș sau din tencuială. Clădirea de pe strada Timișoarei aparține Ministerului de Interne, iar primăria așteaptă o hotărâre de guvern prin care să îi fie transferată în proprietate.

Situată în zona centrală a municipiului Petroșani, clădirea folosită pe vremuri pe post de cămin este abandonată de peste 1 deceniu. Geamurile sunt sparte, acoperișul găurit, tencuiala desprinsă de pe ziduri, iar interiorul este plin de capcane.

”Clădirea a devenit în timp groapă de gunoi și adăpost pentru oamenii străzii. Municipalitatea estimează că imobilul este degradat în proporție de peste 60%”, relatează Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

Localnicii din Petroșani așteaptă și ei de ani de zile momentul în care nu vor mai trece cu groază pe lângă clădirea degradată.

”E un pericol aici, să treci pe lângă ea. Noi trebuie să ne ferim să nu mai trecem pe partea aia, acolo”, a declarat un localnic.

”Cred că este periculoasă, dar...0 să fie reparată”, spune un alt localnic.

”Bineînțeles că îi foarte periculos, nu periculos”, a declarat un localnic.

Clădirea aparține ministerului de interne, iar Primăria Petroșani a solicitat încă din anul 2014 să o preia în administrare, pentru a o transforma în imobil de locuințe. Procedura de predare către autoritățile locale nu este finalizată însă nici acum.

”Noi am făcut toate documentațiile, le-am trimis la minister și acum ultima solicitare care ne-a fost făcută a fost în decembrie anul trecut, când ne-au întrebat dacă mai dorim clădirea, și noi am răspuns afirmativ”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primar Petroșani.

”Au fost demarate deja demersurile în vederea trecerii imobilului respectiv din patrimoniul IPJ Hunedoara în patrimoniul consiliului local Petroșani. Desigur, această procedură este una complexă”, a spus Bogdan Nițu, purt. cuv. IPJ Hunedoara.

Transferul de proprietate între ministerul de interne și primăria Petroșani va trebui stipulat printr-o ordonanță de guvern. Odată preluată de municipalitate, clădirea va trebui expertizată din nou pentru ca specialiștii să stabilească exact gradul de degradare și lucrările care trebuie făcute.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariş

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...