De pe pârtii lipseşte doar zăpada

Data publicării:
LIPSESTE ZAPADA

Sezonul de iarnă începe cu noutăţi importante. În acest an, în Poiana Braşov, copiii vor învăţa mai uşor să schieze şi asta cu ajutorul pârtiei speciale amenajate aici. Un trotura rulant, de 100 de metri, poate transporta 1.000 de persoane pe oră. Parcul construit în Poiana Braşov este unic în România şi este conceput special pentru copii şi începători.

Hotelirerii asteaptă cu nerăbdare zăpada. Ca în fiecare an, ei le pregătesc turiştilor mese tradiţionale îmbelşugate şi condiţii de cazare excelente. .

"Zăpada este aşteptată, având în vedere că dacă ne gândim bine, anul trecut noi ne dădeam cu sania şi acum avem soare", declară Gabriel Roşca, directorul unui hotel din Poiana Braşov.

O altă noutate pentru sezonul de schi care va începe în Poiana Braşov este că, turiştii vor putea afla în timp real informaţii despre starea vremii dar şi care este starea celor opt pârtii şi dacă mijloacele de transport pe cablu funcţionează sau nu. Totul se întâmplă cu ajutorul unor panouri informative, care arată şi funcţionează la fel de bine ca şi cele din staţiunile cu pretenţii din Austria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri