Pregătirile pentru FOTE 2013 sunt pe ultima sută de metri

Data publicării:
pregatiri 20pt 20fote-41020

Membrii comitetului de organizare ai Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013 au o agendă plină de acum şi până în februarie, atunci când va avea loc competiţia. Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri iar organizatorii au de rezolvat mai multe probleme care ţin de procedurile de achiziţie şi de logistică.

Pe lângă faptul că trebuie terminat patinoarul din Poiana Braşov, comitetul de organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013 mai are de rezolvat probleme care ţin de procedura de achiziţii a diferitelor produse şi servicii. De exemplu, sistemul de cronometraj omologat. În România nu există o firmă care să aibă o astfel de tehnologie, asa că membrii comitetului de organizare vor face această achiziţie cel mai probabil din Austria. Mai multe instituţii trebuie să-şi acorde sprijinul necondiţionat în timpul desfăşurării festivalului. După procedura olimpică, gazda competiţiei trebuie să pună la dispoziţie un elicopter SMURD, ambulanţe şi echipe medicale. Salvamontiştii trebuie să asigure prezenţa pe pârtii în număr suficient la fiecare competiţie. Transportul sportivilor de la aeroport este o altă provocare pentru organizatori, la fel şi asigurarea siguranţei echipamentelor. Voluntarii înscrişi pentru FOTE 2013 sunt din toată ţara, dar şi din străinatate, cei mai mulţi din Marea Britanie. Organizatorii au contactat deja mai multe hoteluri pentru asigurarea locurilor de cazare şi a mesei pentru voluntari, dar nu sunt încheiate încă toate contractele. Ca să termine la timp toate pregătirile, reprezentanţii comitetului de organizare vor apela la sprijinul austriecilor pentru consultanţă şi achiziţia de aparatură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...