Solidaritate la Crosul 15 Noiembrie

Data publicării:
CROS 15 NOV

Solidaritate a fost cuvântul de ordine la cros. Oameni de toate vârstele au venit să alerge în memoria victimelor, fie că vorbim de cele ale regimului communist, ale incendiului din Clubul Colectiv sau ale atentatelor de la Paris.

"La venirea mea aici, În tren, am aflat de tragedia din Franţa şi pentru asta am să alerg, pentru victimele din Franţa şi nu pot să uit de cei de la Colectiv", a spus Ion Cristian Lefter - participant

"Putem spune că anul ăsta avem şi problema cu cei de la Colectiv şi mai nou cei de la Paris. Cred că de astăzi începem să ne simţim europeni, deci dacă putem spune rugaţi-vă pentru Paris, putem spune rugaţi-vă pentru Europa", spune alt participant.

Constantin Scafă are 80 de ani. Este al patrulea an când vine de la Bucureşti special pentru acest cros, mai ales că şi-a făcut un crez din a participa la competiţiile sportive dedicate unor cauze nobile.

"Are o însemnătate că nu suntem bolovani, simţim tot ce se petrece. Participăm cu sufletul şi cu fapta la eveniment. În cinstea celor care au manifestat in 1987 şi acum…avem ceva în plus…COLECTIV", spune Constantin Scafă, participant.

Traseul crosului a avut o lungime de cinci kilometri și a reconstituit drumul parcurs în 1987 de muncitorilor braşoveni care au strigat lozinici împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist. Din 1990, Crosul 15 Noiembrie se organizează în fiecare an.


Reporter: Delia Puşcă
Operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri