Sari la conținut
News Alert

A început Evaluarea Naţională. Prima probă a fost cea la limba şi literatura română

Examenul a început la ora 9:00. Elevii au avut la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele primite, care au vizat basmul popular şi ia românească.

Emoţiile au fost mari atât pentru elevii care au susţinut prima probă a Evaluării Naţionale, cât şi pentru părinţi. Aceştia au aşteptat două ore la porţile şcolilor pentru a vedea cum s-au descurcat copiii lor la examen.

"Am crezut că nu se mai termină cele două ore. S-a pregătit destul de mult", a afirmat o mămică.

"A fost bine. Eu sper la rezultate destul de bune. (Mai greu sau mai uşor ca la simulare?) Eu cred că a fost aproximativ la fel de greu ca la simulare", a spus o elevă, la ieşirea din sala de examen.

"Foarte uşor. Mă aşteptam să fie mult mai greu, dar a fost chiar uşor. (Ce v-a venit?) Basmul", a afirmat o altă candidată.

Profesorii spun şi ei că elevii care au terminat în acest an clasa a VIII-a au fost norocoşi.

"Mediu spre uşor. Pentru că s-a dat basmul, ceea ce elevii ştiau, iar la partea de gramatică chiar nu au fost dificultăţi, a fost totul destul de simplu. Faţă de anul trecut, aş putea spune că mult, mult mai uşoare au fost subiectele", a spus Ancuţa Ionescu, profesoară de limba şi literatura română.

Elevii nu au avut voie să intre în sălile de examen cu cărţi sau telefoane mobile. Pe lângă supravegherea audio-video, în fiecare sală doi profesori s-au asigurat că elevii rezolvă subiectele fără a se inspira din alte surse. În judeţul Cluj a fost înregistrat un singur incident, cu un candidat care a întârziat la examen.

"La centrul de la Huedin. Practic, nu a existat niciun motiv. A venit după ce s-au dat subiectele. În acel moment, normal, nu mai puteai să îl mai primeşti în examen", a declarat Valentin Cuibus, inspector şcolar general şef al ISJ Cluj.

Şi în judeţul Alba, prima probă a Evaluării Naţionale s-a desfăşurat fără probleme. Aici, 2.787 de elevi s-au prezentat la examen.

"Foarte, foarte uşor, chiar mă bucur că am ştiut şi sper să fie bine. (Nu te aşteptai la subiecte aşa uşoare?) Nu, chiar deloc", a spus unul dintre candidaţi, la finalul testului.

"S-au înregistrat 57 de absenţe. Din fericire, nu am avut înregistrate incidente, având în vedere faptul că sunt copii de 14 ani, de obicei la Evaluarea Naţională nu avem tentative de fraudă", a precizat Alexandra Popa, inspector şcolar la ISJ Alba.

Probele la examenul de Evaluare Naţională continuă marţi cu examenul la limba şi literatura maternă şi miercuri, cu proba la matematică. Primele rezultate vor fi afişate în 26 iunie, iar cele finale, după rezolvarea contestaţiilor, în 30 iunie.

Etichete: gimnaziu , Evaluarea Naţională , examen limba si literatura romana , examen matematica , examen limba si literatura materna

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale