Fotbal. Mesaj de la Sofia: "CFR nu moare!"

Data publicării:
sergiu bus

"Bineînţeles, tot timpul este loc pentru mai mult, dar să mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să marchez 10, sper să o mai fac în continuare, încă ultimele trei meciuri. Îmi doresc să fiu sănătos, iar de restul, sper că mă voi ocupa eu", a spus fotbalistul.

Din ţara vecină, Buş este la curent cu problemele clubului la care a crescut. "Este o echipă mare şi a luat multe campionate, nu au avut probleme economice niciodată. Acum, din ce văd din ziare, au probleme mai delicate, dar consider că CFR-ul nu va muri, pentru că e o echipă cu oameni foarte importanţi în spatele emblemei şi cred că vor ajuta această echipă."

Atacantul liderului la zi din Bulgaria a dezvăluit şi cum a plecat de la CFR Cluj în vară.

"Cât am jucat şi la CFR, am jucat să dau tot ce am mai bun din mine. Eram la începutul carierei, probabil dânşii având o politică mai diferită nu au avut răbdare cu mine. De aceea am şi plecat împrumut tot timpul, la Mureş, la Mediaş, la Corona, într-un final. Eu m-am accidentat la Corona, iar cei de la CFR m-au sunat şi au dorit să încheiem contractul, aşa că eu am fost de acord şi mi-am luat viitorul în dinţi", a povestit Sergiu Buş.

ŢSKA Sofia este lider în prima ligă bulgară, la 5 puncte distanţă de echipa lui Cosmin Moţi, Ludogorets.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Diana Șoșoacă, de fapt. Eurodeputata o va duce bine la pensie
Digi FM
Români implicați în violențe fără precedent în Marea Britanie: ”România, România! Ole, ole, ole!”
Pro FM
Adele nu are de gând să lanseze piese noi în perioada următoare: „Vreau să iau o pauză!”
Film Now
Jennifer Lopez și fiica cea mare a lui Ben Affleck, din ce în ce mai apropiate. Violet își arată susținerea...
Adevarul
ÎPS Teodosie cheamă ploaia, în această seară, pe câmpurile din Constanța. În jumătate de județ a fost deja...
Newsweek
Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie la recalculare? Ce condiții trebuie să îndeplinească
Digi FM
Dan Alexa, declarații despre incidentul cu Anamaria Prodan, care l-a lovit în urmă cu patru ani: „Mă felicit...
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Nicole Kidman, despre reacția fiicei ei când a văzut o scenă din „Eyes Wide Shut”, thrillerul erotic în care...
UTV
Catalin Bordea, primele declaratii dupa ce a fost surprins alaturi de noua iubita: “Stie prin ce am trecut…...