Tragedie în fotbalul mondial. Internaționalul grec George Baldock, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort în piscina casei sale

Data actualizării: Data publicării:
Serviciile de urgență nu au mai putut face nimic pentru George Baldock / Sursă: Profimedia
Serviciile de urgență nu au mai putut face nimic pentru George Baldock / Sursă: Profimedia

Internaționalul grec de origine britanică George Baldock a fost găsit mort în piscina casei sale din Glyfada, o zonă rezidențială din sudul Atenei. Echipajele de Poliție ajunse la fața locului au încercat să-l resusciteze pe Baldock zeci de minute, însă au fost nevoiți să declare decesul, anunță BBC.

Baldock a evoluat în ultimii șapte ani, în Anglia, la Sheffield United, iar în această vară se transferase în Grecia, la Panathinaikos Atena. "Suntem în stare de șoc după această pierdere groaznică", se arată într-un mesaj transmis de familia lui Baldock. "Suntem șocați de pierderea lui George", au reacționat și cei de la Panathinaikos.

Baldock a jucat de patru ori pentru Panathinaikos în acest start de sezon, ultima oară fiind titular în meciul egal de duminică, 0-0, cu Olympiakos. A fost selecționat de 12 ori la echipa națională a Greciei, pentru care avea dreptul să joace pentru că bunica lui era de origine elenă. Grecia va întâlni Anglia, joi, în Liga Națiunilor, iar Baldock nu fusese convocat de această dată pentru naționala elenă.

George Baldock, în tricoul lui Panathinaikos
George Baldock, în tricoul lui Panathinaikos

Baldock și-a început cariera în 2009, la MK Dons, și a jucat în mai mult de 100 de partide pentru ei. A fost împrumutat la mai multe cluburi, printre care Northampton și Oxford United, înainte de a ajunge la Sheffield United, în 2017. A avut 219 apariții în toate competițiile pentru Sheffield și a contribuit la promovarea lor în Premier League, în două rânduri, în 2019 și în 2023.

Baldock s-a născut în Buckingham, dar a optat să reprezinte Grecia în mai 2022, atunci când a și fost convocat la echipa națională elenă de selecționerul Gus Poyet. A debutat pentru greci într-o victorie, 1-0, cu Irlanda de Nord, în deplasare, la Belfast.

Grecii sunt în stare de șoc

Comunitatea fotbalistică greacă este în stare de șoc după aflarea veștii morții lui Baldock. Componenții echipei naționale de fotbal a Greciei, care se află la Londra pentru meciul de Liga Națiunilor de joi împotriva Angliei, fac față cu greu tragediei. Ultima apariție a lui Baldock la echipa națională fusese în luna martie, la meciul împotriva Georgiei.

Echipa Greciei a cerut UEFA permisiunea de a purta banderole negre în memoria lui Baldock și au cerut un moment de reculegere înainte meciului cu Anglia.

Cum a fost descoperit trupul neînsuflețit

Aceasta este piscina unde a fost găsit trupul neînsuflețit al lui George Baldock
Aceasta este piscina unde a fost găsit trupul neînsuflețit al lui George Baldock

Baldock a fost căutat de soția sa timp de câteva ore, deoarece nu putea să-l contacteze. Proprietarul casei în care locuia Baldock a fost contactat și el a fost cel care a găsit corpul jucătorului în vârstă de 31 de ani în piscină.

Un comunicat oficial al poliției grecești este așteptat joi, dar surse din cadrul poliției spun că nu există indicii ale unei morți violente. Cauza decesului va fi determinată de o autopsie în următoarele câteva zile.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja