A doua zi de proteste în Portul Constanţa 

Data publicării:
proteste port1-1

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Peste 300 de sindicalişti îşi susţin revendicările. De data aceasta, accesul în Gara Maritimă a fost blocat de cinci wole."

Oamenii spun că se simt ameninţaţi de conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Îl acuză pe director că s-a întors împotriva celor care l-au numit în funcţie şi că a trecut la acţiuni de intimidare a oamenilor. Acesta nu a vrut să vorbească oficial despre acuzaţiile ce i se aduc.

Adrian Topor, prim-vicepreşedinte Sindicatul "Portul": "Sunt foarte multe controale vis-a-vis de prezenţă. Sunt indirecte, adică sunt voalate pentru că, normal, nu-şi permit, în faţa televiziunilor, a mass media în general, să ameninţe, dar sunt foarte multe metode prin care se poate, voalat, să se facă o anumită presiune"

În acest timp, angajaţii Companiei Maritime au privit, de la etaj, ce se întâmplă sub ferestrele lor. 

Liderii de sindicat promit că în ultima zi de protest vor face mai multe dezvăluiri legate de cel mai mare port de la Marea Neagră.

reporter: Oana Manoilă

operator: Cristian Caciauna

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri