Au jurat credinţă patriei. Printre studenţii şi elevii miltari din Marina Română patru fete au ales viaţa cazonă

Data publicării:
boboci militari1

Fetele care au ales cariera militară vor să arate tuturor că şi ele pot face faţă exigenţelor din armată. De multe ori lecţiile teoretice şi practice sunt dure, iar mentorii lor nu fac diferenţă între sexe. Ionela Zburlea este din Brăila. După ce a urmat cursurile unui liceu teoretic din oraş s-a hotărât să îmbrace haina militară.

"Mi-am dorit foarte să ajung în armată şi mai ales în Marină, deoarece suntem o ţară cu ieşire la mare. Cum a fost prima perioadă de instrucţie alături de băieţi? A fost dificilă, dar ne-am descurcat. Ne-au ajutat foarte mult băieţii pe noi şi am ieşit cu brio, ne-am descurcat " a spus Ionela Zburlea, studentă la Academia Naţională "Mircea cel Bătrân".

Tot din dragoste pentru Armată, alte două tinere s-au hotărât să urmeze o carieră cazonă. Alegerea lor i-a surprins pe prieteni şi pe părinţi, dar nu au renunţat şi şi-au urmat visul.

Alexandra Ghinghiloschi, elevă la Şcoala de Maiştri: "Nu este nimic mai frumos decât a urma o carieră militară, decât să-ţi aperi ţara la un moment dat dacă este cazul".

"Parcă nu prea sunt obişnuit . La băiat mă aşteptam, dar nu la fată. Este o excepţie", a spus Ilie Ghinghiloschi, tatăl Alexandrei.

Din 2001, de când fetele au avut acces la şcolile militare de marină, 30 de reprezentante ale sexului frumos au absolvit cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân. S-au luptat cu prejudecăţile, dar au reuşit să obţină rezultate excepţionale.

"Sunt mai conştiincioase şi, ca dovadă în ultimii ani ed zile, şefele de promoţie au fost fete", a spus contraamiral de flotilă Virgil Chiţac, Comandantul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".

Pentru prima dată, în acest an, la parada de 1 decembrie de la Bucureşti, Academia Navală Mircea cel Bătrân va fi reprezentată de două dintre fetele care au jurat astăzi credinţă României.

reporter Liviu Ghinea

operator Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate