Cazarea pe litoral, mai ieftină cu 30%

Data publicării:
camera hotel

Week-end-ul care tocmai a trecut a fost ultimul din vârful sezonului estival, cu preţuri piperate la cazare. Chiar şi aşa, însă, a fost un sfârşit de săptămână plin, cu peste 160.000 de turişti care s-au înghesuit în hotelurile de pe litoral, dar şi pe plaje.

De pe 19 august însă, turiştii care vin la mare se vor bucura de preţuri de cazare mult mai mici, nu numai la recepţia hotelurilor, ci şi la agenţiile de turism.

Cei mai mulţi dintre hotelieri au micşorat preţurile chiar de la începutul acestei săptămâni, unii încă le menţin ridicate, mizând pe faptul că vremea frumoasă va aduce turişti la mare, indiferent de tarife.

Iată cât veţi plăti de acum încolo

Reduceri de preţ vor fi pe întreg litoralul. Tarifele la cazare scad, în medie, cu 50 de lei pe noapte la hotelurile de două stele şi cu 50 de euro la cele de patru stele.

Cele mai avatajoase preţuri sunt în Eforie, Costineşti şi Neptun. De exemplu, la un hotel de 3 stele pentru tineret, din Costineşti, o noapte de cazare care până duminică costa 160 lei pentru două persoane, cu mic dejun inclus, va costa de săptămâna aceasta 125 lei. Mai mult, unele hoteluri din sudul litoralului au oferta 2 nopți plus una gratis în ultima săptămâna a lunii august, de joi până sâmbătă.

 Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri