Sari la conținut
News Alert

Exerciţii pe mai multe fronturi. Aplicaţii militare au avut loc în 17 poligoane din ţară

 

Poligonul Capu Midia

Puţin după ivirea zorilor alarma s-a dat în mai multe poligoane şi unităţi militare din ţară. 1500 de soldaţi din trupele speciale din România şi alte şase ţări partenere au luat cu asalt obiectivele militare. În Poligonul Midia, trupele speciale au intervenit contracronometru. Misiunea lor a fost de a extrage dintr-o zonă inamică liderul unei reţele teroriste.

Marius Crăciun, Comandatul Forţelor de Operaţii Speciale: "Anii mulţi de misiuni desfăşurate în teatrele de operaţii din Afghanistan şi-au spus cuvântul. Experienţa pe care am acumulat-o acolo se vede în succesul acestui exerciţiu."

Printre cei de la forţele pentru operaţii speciale s-a aflat şi Laurenţiu Şerban, militar care în 2006 şi-a pierdut un picior în Afghanistan în urma unui atac al insurgenţilor. În ultimii 9 ani a încercat şi reuşit să revină în rândul celor mai bine antrenaţi militari din România.

Laurenţiu Şerban, militar român: "Prima oară când fac acest antrenament în această ipostază publică şi în acelaşi timp după amputaţia pe care am suferit-o în teatrul de operaţii din Afghanistan".

La exerciţii desfăşurate în toată ţara au participat soldati din mai multe ţări, printre care Turcia, Statele Unite ale Americii, România şi Georgia.

Platforma Gloria, largul Mării Negre

În largul mării, şi scafandrii de luptă au pus în scenă o amplă demonstraţie de salvare. Obiectivul lor a fost să elibereze patru civili luaţi ostatici pe o platformă petrolieră, care a fost atacată de forţe ostile.

Platforma, aflată la peste 100 de km în largul Mării Negre, a fost atacată de forţe neidentificate. Semnalul SOS a fost dat în jurul orei 10 dimineaţa.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Elicopterul IAR 330 Puma Naval a decolat. La bord se află 6 militari ai MApN, care vor ataca, din aer, inamicul, şi vor contribui la salvarea civililor de pe platforma Gloria".

Militarii au coborât pe frânghie, în timp ce, din apă, scafandrii de luptă au urcat pe platforma de foraj.

"Se vor întâlni la jumătate, vor face un link-up, vor curăţa platforma de elementele insurgente", a spus un scafandru militar.

Scafandrii de luptă sunt militarii români cu cea mai mare experienţă în teatrele de operaţii şi sunt consideraţi ca făcând parte din comando-urile de elită ale marinei militare. Mulţi îşi doresc să fie ca ei, dar puţini sunt cei care reuşesc să termine cursurile şi să rămână în sistem.

Dan Burcuţă, comandantul unităţii Scafandrilor de Luptă: "După un curs, pentru a intra în rândul forţelor noastre, dintr-un procent de 30 de militari dacă reuşesc 7-8%".

Demonstraţia din larg este parte face parte din exerciţiul internaţional Rousofex 15, care se derulează până pe 26 iunie în mai multe locaţii din ţară.

Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General: "Aţi putut să observaţi o serie de acţiuni cu un grad mare de risc MUSCA în afara forţelor şi mijloacelor care au fost puse la dispoziţie de armata română au fost implicate şi o serie de alte forţe speciale din ţările membre NATO şi partenere".

Scopul exerciţiului a fost de a antrena structuri ale forţelor speciale pentru planificarea, organizarea, conducerea şi executarea unei operaţii speciale independente.

reporteri: Oana Manoilă, Laurenţiu Rădulescu

operatori: Ionuţ Balcău, Cristian Caciauna

Etichete:

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale