Adăpostul de la Breasta, pregătit pentru eutanasieri  

Data publicării:
121213 ADAPOST

Autorităţile locale din Craiova au pregătit un spaţiu pentru eutanasierea câinilor fără stăpân şi au încheiat un contract pentru incinerarea cadavrelor. Toate aceste măsuri au fost luate după ce, ieri, Guvernul a hotărât aplicarea legii privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Decizia guvernanţilor nu i-a luat prin susprindere pe craioveni.

„Părerea mea, că trebuie să fie acordată o anumită clemenţă, dar nici să dăm mai mult pentru întreţinerea unui câine decât alocaţia pentru copil”, a spus un bărbat.

Conducerea Serviciului de Salubritate din cadrul Primăriei Craiova susţine că la adăpostul de la Breasta este pregătit un spaţiu unde vor fi eutanasiaţi câinii fără stăpân.

„Din punct de vedere tehnic, s-au luat toate măsurile pentru a putea face faţă acestei situaţii, în sensul că spaţiile în adăpostul canin sunt amenajate conform legislaţiei în vigoare a normelor sanitar-veterinare”, a spus Sorin Ciobanu, director Salubritate Craiova.

Potrivit normelor aprobate de Guvern, maidanezii vor putea fi eutanasiaţi la două săptămâni după momentul în care au fost capturaţi de hingheri, dacă în acest interval nu vor fi adoptaţi. În timpul celor 14 zile, patrupedele fără stăpân pot fi adoptate gratuit, direct sau la distanţă, de cei care vor să îi salveze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The...