Sari la conținut

Podul Calafat-Vidin, tranzitat de 250.000 de maşini

Podul Calafat-Vidin a depăşit toate aşteptările. În primele şase luni de la inaugurare, peste 250.000 de maşini au tranzitat graniţa, mai mult decât se estimase iniţial. Au există însă şi probleme. Podul a avut nevoie de reparaţii la carosabil după doar patru luni de la inaugurare.

Potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor de la Sofia, în primul an, podul urma să fie tranzitat de 415.000 de vehicule. Însă în primele şase luni de la inaugurare, peste 250.000 de maşini au traversat podul. Zilnic, sute de vehicule trec graniţa dintre Calafat şi Vidin.

„De la începutul anului şi până în prezent, prin Punctul de Trecerea a Frontierei Calafat-Vidin au tranzitat pe ambele sensuri, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire, un număr de aproximativ de 10.500 de autovehicule şi un număr de aproximativ 5.000 de persoane”, a spus Romică Ivănoiu, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră Dolj.

Şoferii sunt mulţumiţi că nu mai pierd timpul cu traversarea Dunării cu bacul. Cei mai avantajaţi sunt transportatorii.

„Scurtez din drum, din timp, e ok”, spune un şofer.

„Înainte se trecea pe la Bechet, cu feribotul, feribotul era destul de scump. Aici câştigăm timp, nu este coadă ca la feribot”, a spus un alt şofer.

Pe de altă, şoferii au avut de suferit din cauza problemelor apărute pe carosabil. La nici patru luni de la inaugurare, firma constructoare a intervenit pe podul Calafat-Vidin, pentru a repara gropile apărute în asfalt. De asemnea, a fost modificat sistemul de drenaj, pentru că apa se infiltra în structura podului.

Pe Podul Calafat-Vidin nu circulă deocamdată trenuri. Când CFR va introduce curse între cele două ţări, înainte de graniţa cu Bulgaria, locomotivele Diesel care circulă în România vor fi înlocuite cu cele electrice pentru a putea continua cursa.

CFR a promis că va electrifica întreaga rută Craiova - Calafat în anii următori. Podul a fost inaugurat în luna iunie a anului trecut şi a costat aproximativ 300 de milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro au fost fonduri europene.

Etichete: masini , soferi , pod , granita , calafat , vidin

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale