Sârba, hora şi tărăşelul, jucate de străini. Pensionari din şapte ţări învaţă dansuri româneşti la Vâlcea

Data publicării:
300414 DANS STRAINI

47 de pensionari din şapte ţări europene învaţă să danseze sârba, hora şi tărăşelul. Oamenii sunt pasionaţi de cultura populară şi au călătorit în toată Europa, în căutarea tradiţiilor diverselor popoare. Acum sunt la Râmnicu-Vâlcea, o parte dintre ei pentru prima dată.

Dacă nu ai ştii dinainte, n-ai zice că oamenii trecuţi de prima tinereţe, care joacă hora, sârba şi tărăşelul, cu paşi corecţi şi respectând ritmul, sunt germani, olandezi sau finlandezi. Pasiunea pentru tradiţii i-a adus în România de mai multe ori, în căutarea ritmului neobişnuit şi a bucuriei din dansurile românaeşti.

Străinii au ajuns în ţara noastră aduşi de un român. Coregraf şi profesor de dans, stabilit de mult în Olanda, Siviu Ciuciumiş a promovat cultura românească în ţara sa de adopţie. Primul grup de străini aduşi de el în România să înveţe să danseze a ajuns în 1987.

„Este excursia cu numărul 104 pe care am făcut-o în România, în Vâlcea am mai fost de 4 ori”, spune Silviu Ciuciumiş, coregraf.

Îndemânarea lor în a învăţa mişcările specifice dansului românesc l-a uimit pe coregraful vâlcean responsabil cu lecţiile.

„După trei repetiţii, aceasta fiind a patra, deja ştiu suficient dans popular românesc şi încă mai avem vreo 3-4 învăţate, aşa că sunt foarte receptivi”, a spus Aurel Cincă, coregraf.

Cei 47 de pensionari care învârt brâul şi joacă sârba la Vâlcea sunt din Germania, Olanda, Belgia, Elveţia, Anglia, Finlanda şi Italia. Dacă dimineaţa au cursuri, după-amiezele călătoresc şi vizitează obiectivele turistice, dar şi comune cu tradiţii populare din judeţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri