Înșelată cu 20.000 de lei, prin metoda "Accidentul"

Data publicării:
inselaciuni prin metoda accidentul

Femeia în vârstă de 82 de ani își amintește că totul s-a petrecut fulgerător și că bărbatul de la capătul celălalt al firului a fost foarte convingător. Informația părea cu atât mai reală cu cât bătrâna a vorbit la telefon și cu așa-zisul fiu care plângea și o implora să îl ajute cu bani.

"Era ceasul 12, aud telefonul, sună. Zic, cine o fi Doamne? Mă duc, ridic receptorul. Am început eu să țip. Cum? Uite că ți-l dăm pe el și a lovit un băiat de 13 ani și îi dai banii și îi dăm la femeia aia să nu doarmă zece ani" a spus victima.

Ana-Maria Dobre - reporter Digi 24: "De teama ca fiul său să nu ajungă la închisoare, bătrâna a oferit informații prețioase presupușilor polițiști spunându-le că are 20.000 de lei, bani, pe care ulterior, femeia i-a înmânat unei persoane necunoscute, care s-a prezentat în miez de noapte, în fața casei, pentru a-i ridica."

Bătrâna i-a dat străinului banii fără să pună vreo întrebare, aşa cum, de altfel, fusese instruită de presupusul fiu. O zi mai târziu, pe 28 ianuarie, bătrâna a vorbit cu băiatul ei de la care a aflat că totul a fost doar o minciună şi toţi banii ei au ajuns pe mâinile unor escroci.

"De când a murit soțul, de 8 ani strângeam să-i fac pomeni și lui, și dacă mor eu să nu cheltuiască băieții, am strâns banii toți, gheață. Făceam economie, nu mâncam ce trebuia, ca să am, să mă îngroape băieții" a mai spus victima.

Ancheta este continuată de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror.

Jenel Șogor - purtător de cuvânt IPJ Brăila: "Imediat după primirea sesizării, poliţiştii de la Serviciul de Investigații Criminale au efectuat cercetări, iar în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de înşelăciune."

Polițiștii brăileni derulează în momentul de față, o campanie de conștientizare a populației în colaborare cu Biserica și Băncile din Brăila pentru prevenirea unor astfel de infracțiuni.

Jenel Șogor - purtător de cuvânt IPJ Brăila: "Poliția Română vă recomandă să fiți prudenți în cazul în care primiți un astfel de telefon și să nu dați curs solicitării indiferent de reacția emoțională de moment."

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, numai anul trecut la Brăila au fost prinse în flagrant 4 grupări infracționale, care acționau prin metoda „Accidentul".

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Acuzații de spălare de bani și acte false în proiectul imobiliar al lui Jared Kushner din Albania
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...