Stradă de patrimoniu ciuntită

Data publicării:
tei taiati2

Pentru a face loc unor parcări din beton, o stradă de patrimoniu din centrul Galaţiului a fost ciuntită. Spre indignarea locuitorilor din zonă , 40 de arbori umbroşi şi sănătoşi au fost doborâţi la pământ în doar câteva zile.

"Am plâns când au pus copacii la pământ" spune un localnic.

"Erau tei, de 50, de 60 poate unii de 100 de ani. Cât mai trebuie să aşteptăm ca să mai avem aşa copaci? Noi nu, poate peste vreo două generaţii" explică alt gălăţean.

"E dureros, dar suntem neputincioşi" mai spune un trecător.

În timp ce locatarii din zonă sunt scandalizaţi de ce s-a întâmplat, Primăria răspunde, cu seninătate, că arborii erau bătrâni şi bolnavi, iar în locul lor vor fi plantaţi noi copaci.

Aurel Vlaicu, city - manager Primăria Galaţi: "Vor fi înlocuiţi, vom planta 40 de copaci noi, se vor păstra şi toaleta încă un număr de 15".

Întreaga operaţiune s-a făcut cu avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, care nu a avut nimic de obiectat cu privire la tăierea arborilor.

„În calitate de administrator al spaţiilor verzi şi de titular al proiectului de modernizare a străzii Mihai Bravu, Primăria municipiului Galaţi a solicitat tăierea copacilor existenţi, motivând faptul că pentru realizarea, în condiţii de siguranţă şi securitate, a tuturor obiectivelor prevăzute în proiect, este necesară tăierea acestora, urmând ca la finalizarea lucrarilor să fie plantaţi 40 de copaci".

Sursa: Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi

În lipsa arborilor seculari, ecologiştii şi reprezentanţii societăţii civile spun că impactul asupra mediului înconjurător .este devastator. Aceştia au anunţat că vor acţiona în instanţă insituţiile care au autorizat tăierea arborilor.

Petruţa Moisi, preşedinta Centrului de Consultanţă Ecologică Galaţi: "Nu au citit proiectul, asta este părerea mea, pentru că nici un om cu bună credinţă, nu ar fi acceptat înainte de a supune proiectul unei largi dezbateri publice".

Marian Filimon, reprezentant societatea civilă: "E un măcel ce s-a întâmplat acolo, un genocid. Singura cale de rezolvare este justiţia".

Strada Mihai Bravu a fost printre primele străzi pavate din Galaţi şi prima stradă pe care a circulat tramvaiul în 1905. În timpul lucrărilor, din ultimele zile au fost scoase şi linia de tramvai şi piatra cubică montată în anul 1850.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură spune, însă, că avizul pentru aceste lucrări a fost acordat cu o condiţie: să se păstreze vechiul pavaj al străzii.

Marius Mitrof, consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură: "Este una din condiţiile impuse în aviz, dacă avizul nu este repectat fireşte vom sista lucrările".

Lucrările de modernizare a străzii au o valoare de peste un milion de euro. Vor fi reabilitate trotuarele, reţeaua de apă şi canalizarea, vor fi amenajate 40 de parcări, iar pavajul va fi înlocuit cu asfalt.

reporter: Cornelia Mazilu
operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...