Ajutor pentru David, fiul preotului militar de la Batalionul Lupii Negri

Data publicării:
Ajutor pentru David

De mai bine de trei săptămâni, David, copilul mijlociu al preotului militar Valentin Pâţâligă este internat la clinica de oncologie a spitalului de pediatrie din Iaşi şi luptă cu o boală rară: leucemie acută limfoblastică. Preotul care a participat la misiuni militare în Afganistan povesteşte cu durere despre boala fiului său.

”La un moment dat pe David îl vedeam obosit, din ce în ce mai obosit, chiar şi când mergea, apoi paloarea feţei, culoarea albă pe care şi buzele o căpătaseră,” povestește Valentin Pâţâligă, preot militar.

Au urmat zeci de analize, vizite la medic şi în cele din urmă au primit diagnosticul crunt: leucemie de tip T. Este o boală gravă, care în străinătate poate fi tratată cu ajutorul unui transplant de măduvă, dar pentru care este nevoie de foarte mulţi bani.

”Un transplant în cazul în care suntem noi, surorile lui David sau noi, buni donatori pentru el s-ar ajunge undeva spre 100.000 de euro,” spune bărbatul.

Colegii militari au fost primii care i-au sărit în ajutor şi au iniţiat o campanie de strângere de fonduri.

”A participat cu noi la misiuni în teatrul de operaţii Afganistan, fiind cel care cu o vorbă frumoasă, cu o rugăciune a contribuit la creşterea încrederii militarilor batalionului înainte de plecarea în misiune. Apelăm la comunitatea civilă şi militară din Garnizoana Iaşi să ajute atât cât poate fiecare,” este rugămintea exprimată de locotenent-colonel Irinel Apostolescu, şeful de stat major al Batalionului 151 Infanterie ''Lupii Negri''.

Toţi cei care vor să ajute cu donaţii pot depune bani în unul din cele două conturi deschise. În prezent, David face şedinte cu citostatice la spitalul pentru copii din Iaşi.

Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie ''Sfânta Maria'' Iaşi: ”pentru o evoluţie bună şi supravieţuire a pacientului se impune transplantul medular. Pentru acest lucru pacientul are nevoie de susţinere financiară pentru ca acest transplant să se poată face în străinătate.”

”Ne-am pus încrederea în Dumnezeu şi am fost înconjuraţi cu atâta dragoste şi atenţie de colegii mei de la armată, de colegii lui David de la şcoală, de colegii preoţi, de toţi prietenii pe care nici nu ştiam că-i avem încât ne-au dat curaj să ne adunăm şi să ne strângem rândurile şi să luptăm împreună,” mai spune tatăl lui David.

Părinţii doresc ca David să facă transplantul la o clinică din Italia.

Donații se pot face în contul în lei RO67BRDE240SV78513332400.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri