Handbal masculin. HC Universitas a început antrenamentul

Data publicării:
hc universitas

De când echipa sa a reluat antrenamentele, antrenorul grupării moldave, Vasile Ciocoiu, a pus accent pe pregătirea fizică.

”Suntem un pic cam în urmă cu pregătirea cu mingea, dar vom recupera. Sperăm să facem aproximativ şapte, opt jocuri de pregătire în care să sudăm relaţia dintre jucători”, a explicat antrenorul HC Universitas.

Handbaliştii de la HC Universitas sunt optimişti înaintea primului sezon în Divizia A, însă sunt de părere că mai au nevoie de timp pentru ca echipa să devină omogenă.

”Este încă devreme să putem spune că ne-am sudat. Mai avem mult de muncă, abia s-a format această echipă, dar sunt şanse ca acest lucru să se întâmple cât mai curând, să devenim un grup puternic. Totul depinde de noi, dacă o să ne pregătim bine şi o să facem tot ce ne stă în putinţă, o sa facem o figură frumoasă în acest campionat”, a declarat Răzvan Ifrim, jucător la HC Universitas.

Preşedintele clubului ieşean, Dorin Ghintuială, a precizat care sunt aşteptările sale în ceea ce priveşte evoluţia echipei: „În primul rând şi-n primul rând omogenitate şi crearea unei echipe cu litere mari. Obiectiv pentru sezonul următor? Primii şase, dacă mă întrebaţi ăla oficial. Cel sportiv al nostru este să rămânem, la lotul pe care l-avem acum la momentul ăsta, locul 4-6”.

HC Universitas va susţine primele jocuri de verificare săptămâna viitoare, după încheierea stagiului de pregătire montan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri