Ţigări de contrabandă ascunse într-o cisternă, descoperite de poliţiştii de frontieră

Data publicării:
IMG7 1

Marţi, 25 august, în jurul orei 22:00, la vama Albiţa din judeţul Vaslui, s-a prezentat la control, pe sensul de intrare în ţară, Constantin P., cu cetăţenie română şi moldovenească, în varstp de 32 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi cisternă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunse şi nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 8.800 pachete de ţigarete de provenienţă R. Moldova, ambalate în folie de plastic, ascunse în compartimentele destinate transportului de combustibil.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totala de 19.360 lei şi sancţionarea contravenţională a lui Constantin P. cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Celine Dion are propria păpuşă Barbie: „Sper că îi va inspira pe toţi să se exprime cu încredere”. Legătura...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro