Trofeul municipiului Iași la tenis continuă

Data publicării:
tenis

Faţă de anul trecut, competiţia cu premii în valoare de 10 mii de dolari şi puncte WTA se bucură de câteva bonusuri. 48 de sportivi au fost în calificări, iar 32 pe tabloul principal.

Directorul turneului, Virgil Aghion, a menţionat care sunt sportivele cotate cu cele mai mari şanse la câştigarea trofeului: Buzean și Platon, care au fost în finală și anul trecut, iar dintre jucătoarele străine - Stomatova şi Gorbaciova.

Din nefericire pentru oraşul care găzduieşte competiţia, în turneu nu există nicio concurentă care să reprezinte Iaşiul. Virgil Aghion, care este şi antrenor la Clubul Sportiv CFR Iaşi, a motivat absenţa sportivelor locale. Adina Paraschiv, în vârstă de 14 ani, nu a reușit să se pregătească suficient pentru această competiție, pe primul plan fiind școala.   

Joi vor avea loc semifinalele competiţiei, iar vineri şi duminică se vor derula cele două finale, cea de dublu, respectiv cea a probei de simplu, fiecare urmată de premierea câştigătoarelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri