Prima reacție a Simonei Halep, după ce a pierdut meciul cu Badosa: Nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar a fost destul de bine

Data actualizării: Data publicării:
halep pe teren la miami open face cu mana
Halep a fost învinsă de Paula Badosa, în primul tur la Miami Open. FOTO: Profimedia Images

Simona Halep a vorbit, marţi noapte, despre cum s-a simţit la primul meci după revenirea în urma suspendării de 18 luni. Ea a subliniat că revenirea pe teren a fost mai bună decât se aştepta, chiar dacă a pierdut meciul cu Paula Badosa, din primul tur de la Miami.

"Paula a fost o adeversară foarte bună, cu un nivel de tenis ridicat, m-am bucurat de prezenţa mea pe teren, de faptul că atâţia oameni mă susţin. A fost o zi specială. Mă bucur că au fost români mulţi în tribune, mereu mă simt ca şi cum joc acasă, au fost gălăgioşi în sensul bun şi mă ajută. A fost familia, dar şi prieteni apropiaţi alături de mine.

După primele cinci puncte pierdute am fost foarte nervoasă, am ştiut că va fi greu, nu ştiam la ce să mă aştept, dar încet mi-am intrat în ritm, am câştigat primul game şi mi-am spus: hai, că nu-s aşa rea, va fi bine, ştiam că va fi greu, dar în cele din urmă a fost bine.

Am spus mereu că deşi te antrenezi mult, nu este ca la un meci oficial, dar m-am menţinut în formă făcând antrenamente la sală, nu am jucat mult tenis în ultima lună, nu m-am îngrăşat, deci a fost un lucru bun. Sigur, nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar mă simt bine, m-a ajutat munca la sală în fiecare zi. Nu am avut niciun plan făcut, am aşteptat decizia, venirea aici a fost din dragoste pentru tenis.

A fost rapid, este prea devreme să vorbesc despre planuri de viitor, mă duc acasă, trebuie să mă antrenez mai mult, nivelul este foarte ridicat în aceste zile. Tenisul este foarte puternic în aceste zile, nu ştiam cum o să mă descurc, dar a fost destul destul de bine pentru primul meci, vom vedea", a declarat Halep, la conferinţa de presă de după meci.

Ea a spus că s-a întâlnit cu antrenorul Patrick Mouratoglou, pe care l-a salutat: "M-am văzut cu Mouratoglou acum două zile, îi doresc succes cu Rune, dar am terminat să lucrez cu el, dar da, ne-am salutat, eu salut pe toată lumea, nu ţin supărare, nu am ură"

Întrebată ce sfat le-ar da tinerilor sportivi pentru a evita o situaţia precum cea prin care a trecut ea, Halep a răspuns: "Mereu am susţinut un sport curat, am spus-o clar şi tare, trebuie să fie atenţi la tot ce mănâncă, ce fac, uneor se poate întâmpla ceva neaşteptat, este un stres, dar trebuie să credeam că ceea ce mi s-a întâmplat mie nu se va întâmpla şi lor, pentru că a fost teribil pentru mine, a fost stresant din punct de vedere psihic, sfatul meu este să verific tot ce iau şi să fie atenţi la orice, este greu să dau un sfat, nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu".

"Părinţii mei mi-au spus că adevărul învinge întotdeauna şi mereu am crezut asta. Am ştiut că sunt curată, că nu am făcut nimic rău şi am crezut că este imposibil să fiu suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut. Momentul cel mai greu a fost când am auzit că am fost suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut, a fost greu de gestionat, decizia m-a distrus puţin", a subliniat Halep.

Meciul de miercuri de la Miami, pierdut în trei seturi, 6-1, 4-6, 3-6, a fost prima partidă jucată de Simona Halep după 569 de zile, fiind suspendată, iniţial pentru patru ani, pentru că a fost depistată pozitiv la roxadustat. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, la 5 martie, reducerea suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni. Conform TAS, perioada de suspendare a româncei a expirat la 6 iulie 2023, adică în urmă cu aproximativ opt luni, aşa că fostul lider WTA poate reveni acum în competiţii.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri