Zece comune din Iaşi, afectate de alunecări de teren, vor avea hărţi de risc

Data publicării:
harti de risc

Zece comune din Iaşi, afectate de alunecările de teren vor avea hărţi de risc, de la începutul anului viitor. Astfel, locuitorii care vor să-şi construiască o locuinţă în comunele respective vor putea trece mai întâi pe la primărie pentru a vedea dacă pe terenul respectiv poate fi ridicată o casă.

Comunele pentru care Consiliul Judeţean va cheltui 130 de mii de lei pentru întocmirea hărţilor sunt Belcești, Ciortești, Deleni, Horlești, Mogoșești, Rediu, Scânteia, Schitu Duca, Sinești și Strunga.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat: "Restul comunelor şi oraşelor vor avea parte de aceste hărţi dar într-un interval un pic mai îndepărtat, anul viitor şi în următorii doi ani, pentru că nu avem chiar toţi banii pe care i-am dori pentru a putea face şi acest demers în integralitatea sa."

Din cele 82 de comune predispuse la alunecări de teren doar 35 au hărţi de risc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri