Zece milioane de euro, bani europeni, investiți în două mari proiecte din Iași

Data publicării:
manastirea golia

Refacerea picturii interioare a Mănăstirii Golia este unul dintre cele mai minuţioase proiecte. Pentru că este vorba de un monument istoric, executantul trebuie să folosească tehnici şi vopsele care să se apropie cât mai mult de cele folosite în timpul domniei lui Vasile Lupu, în anii 1600.

„Avem toate premisele să spunem că vom face lucrări de calitate şi, cu ajutorul unui grup foarte bine pregătit de artişti restauratori atestaţi şi specializaţi, ne propunem ca în cadrul fiecărui proiect să-l finalizăm mult mai devreme decât termenii contractuali,” a explicat Irinel Tofan, directorul firmei care se va ocupa de lucrări.

Repictarea bisericii trebuie realizată în luna iulie a anului 2015. Finanțarea primită este de 4.300.000 de euro și merge către conservarea și restaurarea picturii pe 2.500 de metri pătrați și a anvonului și iconostasului.

Al doilea proiect semnat de Consiliul Judeţean presupune închiderea a trei gropi de gunoi neconforme din judeţ, fiecare dintre ele cu o suprafaţă cuprinsă între două şi 3,5 hectare. Primarii din judeţ nu se arată prea încântaţi de acest proiect pentru că nu pot suporta cheltuielile pe care le implică.

„Administraţiile locale nu vor reuşi, din taxa care o au pe fiecare locuitor, să acopere cheltuielile pentru colectare, selecţie, transport şi transport la groapa ecologică, pentru că distanţele sunt mari şi cheltuielile cu transportul sunt foarte mari. În aceste condiţii trebuie să măreşti taxa la populaţie şi nu este cea mai bună soluţie,” a explicat Constantin Cernescu, primarul orașului Hârlău. 

Lucrările pentru închiderea gropilor de gunoi vor începe în două săptămâni şi trebuie finalizate până la jumătatea anului 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Predicții premiile Oscar 2027. "Fjord" ar putea primi nominalizări la cinci categorii importante: "O dramă...
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”