Sari la conținut

Acuzaţii în spitale. O femeie lăsată cinci zile cu fătul mort în pântec şi o fetiţă tratată cu "puţin ceai"

Sistemul sanitar românesc este contestat chiar de cei pe care ar trebui să îi îngrijească. Două astfel de situații vin din Maramureș. Primul caz: o fetiță de numai 7 săptămâni este lăsată din spital fără vlagă, acuză părinții, pentru a fi “hidratată cu ceai”. Al doilea caz: o mamă al cărei bebeluș moare la 7 luni și jumătate de sarcină și care, la 5 zile după aflarea cumplitei vești, are încă fătul în pântece. În ambele situații pacienții reclamă indolența și lipsa de profesionalism a cadrelor medicale. Medicii se apără și spun că vina nu le aparține.

"Ni s-a zis să o hidratăm cu ceai mai ales când fetița de-abia înghițea."

Ovidiu Păsărică și soția lui au devenit părinți în urmă cu doar 7 săptămâni. Fetiţa lor a suferit o infecție urinară, motiv pentru care s-au adresat medicilor de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Tânărul povestește dezamăgit experiența trăită, zilele trecute, la secția de Pediatrie.

"Doamnele asistente, nu le cunosc, veniseră de la țigară, de pe balcon. Nespălându-se pe mână, i-au recoltat probe de sânge."

Medicii susţin că, în așteptarea rezultatelor, familia ar fi refuzat internarea fetiței. Întrucât starea copilei s-a agravat peste noapte, părinții s-au întors a doua zi de urgență la spital. Medicii au decis atunci să îi administreze micuței o perfuzie pentru hidratare.

3

"Avusese febră peste noapte, era deshidratată, a vomitat. Doamnele au început să încerce să o lege de mână, să îi bage branula cu acul ăla destul de mare. N-au reușit, i-au spart vena de trei ori, i-au făcut testul pentru antibiotic. Într-un final ne-au spus că nu pot să îi pună perfuzia, nu poate să o hidrateze nicicum, să îi dau puțin ceai și cu asta-basta", povesteşte Valentina Păsărică, mama fetiței de 7 săptămâni.

Conducerea spitalului neagă toate acuzațiile care li se aduc cadrelor medicale.

"De fumat… (n.r. asistentele) nu fumează cu copiii și se spală pe mâini. La copiii deshidratați, care au febră, vasele sunt fragile și există posibilitatea de a se sparge în momentul înțepării venei. Nu se poate pune în discuție că personalul nu a făcut ceea ce a fost necesar", a explicat Maria Oanță, director de îngrijiri la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Într-o postare pe Facebook, care a strâns până acum peste 500 de reacții și tot atâtea distribuiri, tinerii părinți reclamă, pe lângă indolența cadrelor medicale, și condițiile de la Pediatrie. Secția, structurată pe cinci nivele, a fost parțial reabilitată. Ultimul nivel, unde se află de altfel și sala de tratamente, a rămas, din lipsă de fonduri, la fel ca la începutul anilor 2000.

foto cu caracter ilustrativ

De indolență și lipsă de comunicare îi acuză pe medici și Iulian Grigoraș. Bărbatul ar fi trebuit să devină tătic în luna iulie. Luni, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare a aflat că fătul din burta iubitei lui a murit, la 7 luni și jumătate de sarcină. Deși au trecut cinci zile de la cumplita veste, femeia poartă încă în pântec fătul mort.

"- Și asistentele și infirmierele, toți au tratat cu indiferență. Plătim degeaba CAS-ul și asta și suntem ca niște cârpe.
- Dar ați întrebat, nu vi s-a spus?
- Au spus răbdare, răbdare. D-apoi câtă răbdare să mai avem", se întreabă Iulian Grigoraș.

Potrivit conducerii Spitalului Județean din Baia Mare, este vorba despre o sarcină oprită în evoluție cu făt mort. De joi, medicii au început administrarea tratamentului medicamentos (n.r. perfuzii) pentru a declanșa nașterea pe cale naturală. Vineri, pentru că aceasta nu a putut fi realizată, s-a optat pentru operația de cezariană.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Etichete: Digi24 Oradea , spital , Baia Mare , gravida , fetita , Sighetu Marmaţiei , Nastere , infectie urinara , făt mort

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale