Autostrăzi deblocate în Ungaria. Românii și-au recuperat mașinile lăsate în zăpadă

Data publicării:
17032013 20ungaria 20romani 20masini-55259

La această oră, nicio persoană nu mai este blocată pe drumurile din Ungaria. Mulţi dintre românii care şi-au petrecut noaptea în adăposturi şi-au recuperat maşinile şi au pornit la drum. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, pe autostrada M1 s-a putut circula aseară doar pe sensul dinspre Viena spre Budapesta, dar cozile au fost foarte lungi, iar viteza de deplasare redusă.

Autorităţile maghiare au muncit până seara târziu pentru eliberarea autovehiculelor rămase pe carosabil pe sensul de circulaţie dinspre Budapesta spre Viena, în zona Tatabanya-Gyor.Până la terminarea lucrărilor, traficul a fost deviat pe drumul naţional 1, unde a fost permis doar accesul autoturismelor.Dacă aseară a mai fost valabil un cod galben de viscol în zona Veszprem, pentru azi serviciul de meteorologie ungar nu a mai emis avertizări.

Pe autostrada M7 se circulă pe ambele sensuri, în condiţii de iarnă.Ambasada României la Budapesta continuă să fie contactată în special de cetăţeni români aflaţi în România sau în Austria. Aceştia cer informaţii referitoare la starea drumurilor din Ungaria înainte să plece la drum.

Ieri,românii blocaţi în Ungaria din cauza vremii au fost preluaţi de către autorităţile ungareşi transportaţi în adăposturi improvizate în săli de sport și școli din apropierea autostrăzii M1.Sute de oameni, printre care şi români, au fost blocate zilele trecute în nămeţii care au paralizat autostrăzile din vestul Ungariei. Utilajele de deszăpezire nu au făcut faţă viscolului, aşa că autorităţile din ţara vecină au fost nevoite să trimită armata în misiunile de salvare.

Şi Austria a sărit în ajutor şi a mobilizat în zonă zeci de utilaje şi ambulanţe, iar armata ungară a intervenit cu tancurile pentru a îndepărta nămeţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri