Euro U20 de baschet feminin | România a ratat promovarea în Eurobasket U20

Data actualizării: Data publicării:
baschet feminin U20 Romania
foto: Facebook Lotul national U20 baschet feminin

Naţionala de baschet feminin sub 20 de ani a României rămâne în Divizia B a Campionatului European. După patru victorii consecutive în grupe, tricolorele au fost învinse atât în semifinale, cât şi în finala mică.

Eşecul de sâmbătă cu Cehia, 62-65, a fost urmat, duminică, de înfrângerea cu Lituania, 53-48, în finala mică.

„Nu consider că este un eşec, ci consider că este un rezultat foarte bun pentru baschetul feminin românesc. Am întâlnit echipe foarte puternice, echipe care provin dintr-un baschet cu tradiţie. Fetele şi-au dorit foarte mult să facă un rezultat mare, au fost foarte aproape de lucrul acesta, dar cred că lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul pe final", a declarat Cătălin Tănase, antrenorul naţionalei României.

Locul al patrulea obţinut de România la capătul a nouă zile de meciuri dificile a fost obținut cu o generaţie de jucătoare foarte tinere.

„Am avut meciuri foarte, foarte bune, momente foarte bune în care jucătoarele şi-au făcut pe deplin datoria şi au încercat să facă tot ce le stă în putinţă să câştige. Nouă dintre ele sunt mai mici ca vârstă decât generaţia care participă", a explicat Cătălin Tănase.

Turneul de la Oradea a fost câștigat de Cehia, învingătoare în finala mare, 68-47, în fața Belarusului. Ambele echipe au promovat în elita turneului final, împreună cu Lituania, ocupanta locului al treilea.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri