Fondurile europene, șansa agricultorilor

Data publicării:
agricultura-1

În precedenta perioadă de accesare a fondurilor europene, Bihorul a primit fonduri europene în valoare de o jumătate de miliard de euro. 300 de milioane de euro au reprezentat sprijinul nerambursabil, iar numărul proiectelor depuse a ajuns la 4300. Printre ele s-a numărat şi ridicarea unui siloz de 20 de mii de tone în localitatea Tulca. Finalizată în 3 ani, în 2013, investiţia a costat 4 milioane de euro.

"Consider că era nevoie de investiție, deoarece capacitatea de producție din zona Salontei este foarte ridicată faţă de nivelul de depozitare ce îl avem", a explicat Ioan Robert Erdeli, agricultor.

La fel ca și în acest caz, fermierii pot obţine fonduri europene şi pentru perioada 2015-2020. Prezent în Bihor, ministrul Agriculturii le-a transmis că În România pot fi accesaţi numai în acest an 900 de milioane de euro. Până în 2020, sunt disponibili 9 miliarde de euro.

"Noi am venit să spunem aici fermierilor că pot să aplice în acest moment că am schimbat condițiile, în sensul că le-am simplificat, că nu îi mai incărcăm cu proceduri de achiziții publice, căci avem o listă cu prețuri de referință, că primim în mod continuu proiecte. Încercăm să venim cu evaluarea după fiecare lună în care se primesc proiecte", a precizat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Agricultorii au cerut şi rezolvarea altor probleme, printre care flexibilizarea procedurilor.

"Agricultorii riscă să piardă finanţarea. Au încercat să cumpere terenuri, să le comaseze și vor fi probleme cu proprietatea cu întăbularea în altă zonă în care au folosit sau folosesc aceste terenuri", spune Ioan Sorin Roman, deputat.

"Subvențiile sunt acordate uniform; categoria de teren în anumite zone este mult inferioară faţă de Banat, Bărăgan. Noi obținem producțiile ridicate, pe care le obțin ei ușor, dar cu investiții majore. Iar prețul e identic", atrage atenţia Ioan Robert Erdeli.

Ministrul a dat asigurări că o parte din aceste sesizări vor fi rezolvate în acest an. A cerut, în schimb, "creșterea producției ca să asigurăm consumul național și să ne consolidăm poziția de exportator de produse agroalimentare, iar pe de altă parte de a crea grupuri de producători, cooperative agricole cât să avem venituri mari și să exportăm produse procesate".

Vizita în Bihor a ministrului Daniel Constantin a avut loc în cadrul caravanei PNDR pentru promovarea măsurilor de sprijin pentru zonele rurale.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri