Grădina neştiută din Oradea: locul unde giganticii Sequoia au 10 centimetri, iar ficuşii - 15 metri

Data publicării:
beta gradina botanica

Mica grădină botanică se află într-o zonă liniştită de pe malul Crişului Repede, la câţiva paşi de agitaţia din centrul Oradei. Amenajată în 1977, sera a fost la un pas de dispariţie după 1990. Atunci a fost abandonată timp de 5 ani şi, cu excepţia a trei palmieri şi a unui cocotier, toate plantele s-au uscat. Salvarea a venit în 1997, când universitatea din oraş a preluat-o şi a transformat-o în bază didactică. Au fost amenajate două laboratoare şi au fost aduse plante din toată lumea.

"Aici avem o specie de Cyca, un relict, extrem de vechi, o fosilă vie în momentul actual. În spatele ei avem o specie de platicum sau coarne de cerb îi mai spune popular", a detaliat Cristian Blidaru, şef de lucrări la Universitatea din Oradea.

În seră creşte până la o înălţime neobişnuită, de 15 metri, o specie de ficus. În schimb, un uriaş al lumii vegetale - arborele Sequoia Gigantea - este crescut într-o... eprubetă. Nu are mai mult de 10 centimetri şi este o reuşită a specialiştilor laboratorului de vitroculturi.

"Este un exemplar de sequoia gicantea. Este arborele mamut; un astfel de arbore se iniţiază într-un mediu steril pe un mediu de cultură, care în cuvintele obişnuite reprezintă ca o perfuzie”, explică Cristian Blidaru.

„Studenţii pot să vină în contact direct cu plantele, atât cu diferite specii autohtone, cât şi cunoaşterea unor specii exotice”, susţine Diana Cupşa, directorul departamentului de biologie al Universităţii din Oradea.

În total, peste 100 de specii de plante sunt cercetate de studenţii Facultăţii de Ştiinţe în grădina botanică din Oradea. Tinerii află cât de mult sunt afectate plantele de poluare şi cum le pot salva pe cele pe cale de dispariţie. Toate tehnicile se desfăşoară într-un mediu steril, echivalent cu o sală de operaţii chirurgicale.

"Seminţele trebuie lăsate în apă să se moaie, apoi sunt sterilizate. Le inoculăm, apoi sunt montate în camera de creştere unde au lumină şi căldură", spune Renata Sollosi, masterand.

Mica grădină botanică poate fi vizitată pentru numai 5 lei. Cu toate acestea, nu se regăseşte în noul ghid turistric al oraşului şi nici nu este inclusă pe listele tour-operatorilor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri