Grefiere cu normă de halterofile. În fiecare zi, grefierele Tribunalului Bihor cară dosare de sute de kilograme

Data publicării:
BETA dosare grele

Din camera dosarelor până în sala de judecată o grefieră urcă 28 de trepte, de câteva ori pe zi, cu o greutate de până la 50 de kilograme de fiecare dată.

"Avem de cărat, efectiv cărăm sute de kilograme. Am avut zi cu 200 de dosare. Nu le-am cântărit, dar m-am speriat când le-am văzut aşa ochiometric", spune Nicoleta Sîrmă, grefieră în cadrul Tribunalului Bihor.

Uneori nici cărucioarele nu ajută. Sunt dosare realmente uriaşe, care nu pot fi cărate decât pe bucăţi, în mâini.

"Nu ai cum să pui un dosar cu 40 şi ceva de volume cu 600 de fiele într-o sacoşă. Le ducem în braţe în mâini", explică Adriana Heredea, grefier în cadrul Tribunalului Bihor.

Reprezentanţii Tribunalului spun că de vină pentru această situaţie este faptul că instanţa funcţionează provizoriu într-o fostă şcoală, pe timpul reparaţiilor la Palatul de Justiţie.

"Modul de amplasare a serviciilor, arhiva la parter, sălile de judecată la etaj, determină grefierele să care dosare zeci de kilograme pe scări", susţine Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Medicii avertizează că efortul ridicării de greutăţi pentru persoanele neantrenate înseamnă un efort mare care poate aduce şi acidentări şi probleme fizice.

"Fracturi la coloana cervicală coloana lombară. Purtarea de greutăţi combinată cu fragilitate osoasă poate duce la astfel de fracturi", detaliază dr. Alin Iova, medic sportiv.

"La mine a dus la hernie de disc cervicală am fost internată anul acesta la neurologie cu semipareză pe ambele braţe, am periartrită scapulo humerală, mi-e afectat umărul, urmează o operaţie, am un ligament rupt", povesteşte Nicoleta Sîrmă, grefieră în cadrul Tribunalului Bihor.

Medicii sportivi au calculat că eforturile depuse zilnic de grefiere înseamnă un consum caloric de până la 3 mii de calorii. Mai mult decât arde un sportiv la un antrenament dur.
Situaţia s-ar putea remedia abia anul viitor, când Tribunalul se va muta într-un sediu reabilitat care va beneficia de lifturi.

reporter: Bogdan Costea
operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...