HANDBAL. Debut cu victorie pentru CSM Oradea în Divizia A

Data actualizării: Data publicării:
sport victorie handbal CSM Oradea 200918

Început de sezon cu victorie pentru echipa de handbal masculin CSM Oradea. Elevii lui George Tăutu s-au impus în prima rundă a noului sezon, cu 33-32, în faţa formației din Odorhei.

"Știam că vor veni cei de la Odorhei să câştige meciul, pentru că au o echipă bazată pe tineri, foarte mulţi tineri care vor să se afirme - şi de aceea am avut un plus", spune George Tăutu, antrenorul CSM Oradea.

Oaspeţii au impus ritmul în prima repriză, când s-au aflat la conducere până prin minutul 20. CSM a preluat apoi conducerea și a avut chiar și 6 goluri avantaj în repriza a doua. Cu Bogdan Munteanu autor a 14 goluri, Oradea a gestionat foarte bine finalul de meci şi astfel şi-a trecut în cont prima victorie din sezon.

"Vreau să felicit echipa din Odorhei, au avut un atac foarte bine organizat şi ne-au creat probleme în faza defensivă, în prima repriză. Dar în a doua repriză am reuşit să revenim cu temele făcute, din vestiar, şi de aceea s-a şi întâmplat diferenţa aceea, de şase goluri", a precizat George Tăutu.

În a doua etapă, CSM Oradea va efectua prima deplasare din sezon pe terenul echipei HC Minaur 2 Baia Mare.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri