Legume cu abonament. Agricultorii din Bihor le propun orășenilor să se aboneze la produsele lor

Data publicării:
legume 250214

Liviu Negrescu trăieşte în satul bihorean Tămaşda şi spune că a moştenit de la părinţi dragostea şi pasiunea pentru munca pământului. Este singurul bihorean care a intrat în parteneriat cu asociaţia. Înainte, încerca să facă profit din vânzarea legumelor pe piaţă, dar cu puţin succes.

"Am avut probleme din cauză că eu n-am avut produse foarte faine, că n-am avut surse de bani de unde să le cumpăr chimicale ca să crească frumos ca să pot să îmi vând şi eu marfa. Nu mi-a trecut pe piaţă şi a trebuit s-o arunc", spune Liviu Negrescu.

Acum, a primit un avans şi poate să achiziţioneze materialele necesare cultivării celor peste 20 de feluri de legume pe care le va trimite, regulat, abonaţilor. Orăşenii care doresc să guste legumele proaspete direct de la producător trebuie să plătească 133 de lei pe lună.

Unul dintre clienţii fideli din Bihor este orădeanca Sidonia Toncean, care a intrat în parteneriat de anul trecut.

"Toate legumele care erau cultivate de către Liviu ştiam că sunt sănătoase, fără îngrăşăminte chimice, doar cu îngrăşăminte organice, şi atunci am zis, de ce nu? Hai să facem şi noi parte din această asociaţie, să putem să avem o dietă cât mai echilibrată şi sănătoasă."

În acest an în proiect au fost incluse peste 250 de familii din toată ţara, care urmează să primească de două ori pe lună, din mai până în noiembrie, direct de la producători, câte un coş cu legume proaspete.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri