Mesaje din Biblie pe un autobuz

Data publicării:
stirea 20autobuz-44857

Mesajul mai putin obisnuit a fost amplasat pe unul dintre autobuzele regiei locale de transport în comun prin intermediul unei firme de publicitate. Pe fiecare parte sunt afişate citate diferite şi toate vorbesc despre Isus şi Dumnezeu. Majoritatea călătorile apreciază, în timp ce alţii sunt indiferenţi.

"Orice nou are un impact dar mesajul este binevenit în sensul că mai atrage atenţia că existăm şi suntem creştini şi lumea se va obişnui garantat", a declarat Ladislau Vass, psiholog.

Cu excepţia firmei de publicitate, nimeni nu ştie cine a comandat aceste mesaje. Sigur e doar faptul că plata vine mereu la timp.

"Pentru autobuzul pe care există reclama cu textul biblic se plăteşte 121 de euro pe lună, sigur preţurile variază în funcţie de tipul de autobuz şi ele se încadrează între 200 şi 120 de euro", a spus Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al regiei orădene de transport local.

Contractul este prelungit în fiecare lună de către cel care finanţează reclama. Singurul lucru care se ştie este că anonimul a dorit în acest fel să-i determine ă pe oameni să se gândească şi la viaţa de după moarte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri