Meşteşuguri strămoşeşti în inima Apusenilor

palinca alba

În inima munţilor Apuseni, doi moţi duc tradiţiile strămoşeşti mai departe. Emil Roşca şi soţia lui au moştenit de la bunici un vechi meşteşug - artizanat din lemn în sticlă. Este o muncă migăloasă, pentru care îţi trebuie "o grămadă de suflet şi răbdare", aşa cum spune meşterul.

"Să scăpăm de stres, sa nu ne mai necăjim, lucrăm, facem, cioplim. Suntem moţi şi moţii cu lemnăritul s-au ocupat şi de aceea ducem şi noi tradiţia mai departe", justifică Emil Roşca.

Este vorba de figurine din lemn, montate în interiorul unor sticle, lângă care se pune câte o crenguţă de ienupăr. Apoi sticlele sunt umplute cu pălincă de prune sau de mere, depinde de recolta din fiecare toamnă.

"O troiţă, o cruce, un fel de inscripţii, astea le facem, mori de vânt, portrete, facem şi ai marilor luptători de aici, Horea, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, Vlad Ţepeş, Eminescu. Ce ne vine prin cap noaptea, ziua începem să lucrăm; toamna şi vara mai puţin, dar iarna nu avem ce face, dăm la vite şi coplim."

Pentru această îndeletnicire îţi trebuie foarte multă răbdare şi atenţie, spune tanti Roşca. 

"În casa familiei Roşca veţi găsi zeci de sticle în toate formele şi dimensiunile, în care găsiţi obiecte din lemn făcute de ei înşişi. Pe lângă sticlele cu pălincă, puteţi cumpăra şi traiste făcute tot de ei. Preţurile pornesc de la 20 de lei pentru o traistă şi de la 30 de lei la 200 de lei pentru sticlele cu pălincă", a aflat Yvette Mîrza, reporter Digi24 Oradea.

Emil Roşca s-a apucat de cioplit când era copil. Arta a învăţat-o de la bunicul său şi foloseşte şi acum briciul pe care strămoşul său l-a adus din America.

Micul muzeu tradiţional îl găsiţi în satul Curmătura din judeţul Alba. Nu are un orar de funţionare, însă soţii Roşca vă aşteaptă cu drag şi vă servesc chiar şi cu un pahar de pălincă.

Reporter: Yvette Mîrza
Operator: Florin Lucuţa

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate