Milioane de flori, pregătite de carnaval. 15 care alegorice vor defila la Carnavalul Florilor din Debreţin

Data publicării:
caravana flori 190814

Din 1987, Sándor Pikó este coordonatorul echipelor care amenajează carele alegorice participante la Carnavalul Florilor din Debreţin. Artistul concepe majoritatea compoziţiilor şi desenează schiţele, pe baza cărora sculptează materialul pe care se vor monta florile.

"Lucrăm împreună cu cei care montează florile, cu cei care se ocupă de problemele de statică. Este foarte important ca aceste scuplturi sau figuri să fie stabile", spune Sándor Pikó, artist plastic.

"Pe carul din spatele meu apare un dragon, ceea ce înseamnă că va fi vorba despre un mediu umed, mediteraneean, şi vom alege acele plante", explică Erzsi Szabó, designer de flori.

Printre cei care lucrează luni la rând la realizarea compoziţiilor se află doi tineri, medaliaţi la concursuri naţionale şi internaţionale de profil. Fac acest lucru de mai mulţi ani, fără să fie plătiţi.

"Trebuie să ne dăm seama unde şi cum putem monta găleţile şi cutiile în care se pot face compoziţiile de flori", susţine Attila Kiss, voluntar.

Artiştii montează mai întâi florile uscate. Abia în noaptea dinaintea carnavalului sunt puse cele proaspete, ca să nu se ofilească.

"Încercăm să aducem flori de la comercianţi din apropierea Debreţinului, pentru că un car de acest fel costă oricum foarte mult, 4-5 milioane de forinţi (aproximativ 56-70 mii de lei", a precizat Sándor Kerekes, organizatorul carnavalului.

Debreţinul găzduieşte miercuri cea de a 45-a ediţie a Carnavalului Florilor. Evenimentul are loc, anual, pe 20 august, când este sărbătorită încoronarea Sfântului Ştefan. Cele 15 care alegorice participante la defilare sunt comandate atât de instituţii publice, cât şi de firme locale. Ele prezintă ccene din istorie sau din basme, iar o zi mai târziu, cinci vor defila pe străzile din Oradea.

Reporter: Orsolya Nagy
Operator: Gábor Szilágyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri