Primăria Oradea cere directorilor de şcoli să reorganizeze clasele cu elevi puţini

Data publicării:
BETA clase comasate cheltuieli reduse

În fiecare lună, administraţia locală cheltuie aproape 65 de mii de lei ca să achite chiria pentru opt spaţii unde învaţă mii de elevi. Pentru că multe dintre clasele găzduite în aceste clădiri sunt incomplete, primarul Ilie Bolojan a cerut comasarea lor.

"Conducerea unităţilor de învăţământ trebuie să facă ca numărul elevilor în clase să fie mare, iar acolo unde sunt clase care funcţionează la limita minimă sau sub limită trebuie să încerce să comaseze aceste clase", spune Daniel Negrean, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor.

Chiar dacă legea permite ca o clasă de liceu să aibă minimum 15 elevi, edilul este de părere că măsura va duce la reducerea cheltuielilor.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: "E incomod, ştiu ce va urma: urlete, ţipete, o să-şi piardă catedrele, nu o să mai fie unele ore suplimentare. Dar, de ce au angajat în fiecare an, au făcut încadrări în sistem, când ştii clar că nu mai ai copii?"

O comisie va decide unde se vor face comasări

La şcoala Dimitrie Cantemir din Oradea, directoarea Viorica Popa recunoaşte că are doar două clase cu puţin elevi. În restul, numărul maxim de şcolari este peste cel admis. "Măsurile propuse de primărie privind comasarea unor clase vizează reducerea de cheltuieli şi fără îndoială că după aprobarea planului de şcolarizare vor fi aplicate de toate unităţile de învăţământ. "

În perioada următoare o comisie va analiza numărul de elevi din toate şcolile din Oradea şi va decide unde se vor face comasări. Primarul Ilie Bolojan a mai cerut directorilor de licee care au promovabilitate scăzută la bacalaureat să înfiinţeze clase de învăţământ profesional.

Anul trecut directorii şcolilor din Oradea au fost obligaţi să stea cu ochii pe consumul de apă, încălzire şi curent pentru a reduce din cheltuieli. Aşa a reuşit primăria să plătească mai puţin cu câteva procente la facturile de la utilităţi.

reporter: Florina Fofiu
operator: Darius Pop, Cristian Rusu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri