Şcoala modernă | Table inteligente, în loc de cretă şi burete

Data publicării:
table inteligente

În timp ce în multe şcoli anul de învăţământ a început printre schele şi muncitori, iar elevii nu au manuale, există unităţi şcolare în care dascălii predau cu ajutorul tehnologiei moderne. O şcoală din Oradea a renunţat la cretă şi burete şi foloseşte table inteligente. Acestea le uşurează munca profesorilor şi îi fac pe elevi mult mai atenţi la lecţii.

De trei ani, la şcoala gimnazială Dacia din Oradea tablele inteligente sunt folosite la ore de geografie, informatică sau matematică. Elevii sunt încântaţi.

"Este mult mai bine decât pe tabla normală, pentru că este mult mai uşor. Doar apeşi pe răspuns şi este gata", a constatat un elev.

"Mi se pare foarte bună pentru învăţat", consideră un coleg.

"De abia au aşteptat să atingă această tablă şi să o poată folosi. Îi putem, îi pot activa şi activiza foarte mult în timpul orelor, deci sunt foarte, foarte atraşi de momentele în care folosim această tablă", a remarcat Simona Cobe, învăţătoare.

De la hărţi interactive, până la manuale digitale sau exerciţii de matematică, pe tablele inteligente pot fi instalate diverse programe care le uşurează munca dascălilor şi îi atrag pe elevi.

"Poţi scrie pe orice imagine sau oriunde, poţi folosi manualele digitale. E simplu, pentru că e doar touch", spune un şcolar.

"Oferă o posibilitate extrem de mare şi de variată de creare de lecţii cu momente interactive, jocuri de toate felurile pentru ei şi îi atrage foarte, foarte mult", sunt de părere învăţătorii.

"Noi avem tablele inteligente de mulţi ani, dar înainte de a procura aceste table am făcut un program de pregătire a cadrelor didactice pentru a şti să utilizeze aceste table", a explicat Florian Hava, directorul şcolii "Dacia" din Oradea.

Preţul unei astfel de table poate ajunge la peste o mie de euro, în funcţie de complexitatea modelului.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri