Târg caritabil pentru un tânăr tată, rănit într-un accident

Data publicării:
winter fair

Un târg caritabil aparte, dedicat un tânăr rănit grav într-un accident, va fi găzduit de Baia Mare în perioada 22-23 decembrie. Aflat la a patra ediţie la Cluj, Winter Charity Fair promovează artiştii şi creatorii locali şi ajunge pentru prima dată în reşedinţa Maramureşului.

Potrivit organizatorilor, Winter Charity Fair este un târg-concept care are ca scop promovarea artiștilor și creatorilor locali prin crearea unui alt fel de context de a expune, vinde și cumpăra. Prin tradiție, fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi donate unei cauze din comunitate.

Anul acesta fondurile vor merge către campania "Ridică-te, tati!" demarat de Asociația SENS. Aceasta a fost organizată în sprijinul lui Răzvan, victima unui accident petrecut în martrie, în Baia Mare. Bărbatul a intrat în comă și apoi în stare minimă de conștiență, iar în prezent dă semne de revenire locomotorie și neurologică.

Diagnosticat cu tetrapareză spastică cronică, Răzvan se află acum în București. Imobilizat la pat, face kinetoterapie zilnic acasă şi reînvață să vorbească şi să își folosească membrele. El are nevoie de kinetoterapie intensivă și tratamente specifice, care pot fi oferite de o clinică specializată de recuperare cu internare din Bucureşti sau din Cluj-Napoca.

Obiectivul campaniei este de a strânge 15 mii de euro, cât costă primele șase luni de tratament.

Datele contului pentru donații:

Asociatia SENS
CIF32102351
UniCredit Bank
Cont LEI: RO89 BACX 0000 0009 2108 2003
Cont EURO: RO19 BACX 0000 0009 2108 2002

„Fetița lui Răzvan, Olivia, a venit pe lume în data de 28 noiembrie și, cu ajutorul nostru, al tuturor, tatăl ei va putea să se ridice și să o țină în brațe”, au transmis organizatorii campaniei.

Târgul Winter Charity Fair se va desfăşura în 22 și 23 decembrie, între orele 12-20 la Sala de evenimente - Clubul Campionilor, Strada Băii nr.3.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...