Tripadvisor: Oradea, pe locul doi între cele mai atractive oraşe din România

Data publicării:
oradea turisti 290514

Palatul Vulturul Negru, clădirea Teatrului de Stat sau bisericile din centrul oraşului sunt doar câteva dintre obiectivele turistice pe care pagina de turism Tripadvisor le recomandă călătorilor sosiţi în Oradea. Recomandările sunt făcute pe baza recenziilor turiştilor care au trecut prin oraş.

"Ceea ce am văzut până acum este foarte frumos."

"Ceea ce mie-mi place cel mai mult este arhitectura secesion, iar acest palat este o perlă a acestei arhitecturi."

În acest an, în clasamentul Tripadvisor, Oradea figurează pe locul doi, imediat după Bucureşti, dar înaintea Clujului sau Braşovului. Turiştii au desemnat şi cele mai apreciate restaurante şi hoteluri.

"Orice călător care vine obosit, care are probleme, care vrea un ambient foarte bun şi o persoană care să-l înţeleagă, atunci când o găseşte cu siguranţă apreciază locaţia. Aici intervenim noi cu meniurile pe care le avem, peste ce înseamnă atitudinea personalului", spune Romeo Ionescu, managerul general al unui hotel-restaurant.

"În hotelul nostru detaliile mici înseamnă tot şi acestea justifică cu adevărat poziţia numărul 1 pe care ne-au acordat-o clienţii noştri în acest oraş", susţine Ulrich Hoffmeister, directorul general al unui lanţ de hoteluri de lux.

2014 este primul an în care Oradea a intrat în clasamentul primelor zece oraşe din România cu cele mai atractive obiective turistice.

reporter: Edina Szomoru
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri