Sari la conținut

TURIST ACASĂ. Iarna, prin Apuseni, de la cătunul Casa de Piatră până pe platoul Padiș

Zapadă de un metru şi jumătate şi peisaje care îţi taie respiraţia. De asta au parte turiştii care se aventurează în aceste zile pe crestele munţilor Apuseni. Traseele sunt chiar mai spectaculoase acum decât vara. Întinderile nesfârşite de zăpadă acoperă case, şure şi maşini. Iar atunci când temperaturile coboară mult sub limita îngheţului, turiştii se pot refugia în peşterile pe care în Carpaţii Occidentali le întâlneşti la tot pasul.

Traseul între platoul Padiş, din judeţul Bihor, şi cătunul Casa de Piatră, din judeţul Alba, are o lungime de 13 kilometri şi trece prin locuri de o rară frumuseţe. În afară de bătăile inimii, sunetul zăpezii călcate de rachete este tot ce aud turiştii care încearcă să facă faţă efortului.

Deşi temperatura în Padiş coboară până la -13 grade, odată pornit pe traseu soarele te încălzeşte atât de mult, încât trebuie să mai renunţi la unul din straturile de haine.

În drumul spre cătunul Casa de Piatră, trecem printr-o aşezare cu locuinţe de vară, în care sătenii vin să stea atunci când îşi aduc animalele la păşunat, pe perioada sezonului cald. Acum zăpada e atât de mare, încât maşinile sunt îngropate și rişti să te împiedici de gardurile care ies răzleţ din omăt. După aproape şase ore de traseu, ajungem în Casa de Piatră, un cătun izolat aflat în inima Parcului Natural Apuseni, ținta mai ales a turiştilor din afara țării.

"Turiștii străini vin pentru locuri care la ei nu le mai văd, izolate, gen satul Casa de Piatră, pentru a vedea simplitatea vieții pe care o au oamenii de aici. Foarte mulți francezi, englezi, nemți, cehi", a observat Vasile Gligor, ghid turistic montan.

În zonă există două peşteri la care se ajunge relativ uşor. Intrăm în peştera Gheţarul de la Vârtop, cu un portal destul de mare la intrare şi formaţiuni de gheaţă pe care vara nu le mai poţi vedea. Peştera poate fi vizitată cu ghid, în schimbul a 15 lei de persoană.

"Vizitarea se face pe principiile ecoturismului, ceea ce sporeşte experienţa celor care o vizitează. Această peşteră, pe lângă faptul că adăposteşte un mic gheţar de 1600 metri cubi de gheaţă, este şi acea peşteră în care s-au găsit cele mai vechi urme de om de Neanderthal din România", spune Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni.

Peştera nu este iluminată, astfel că turiştii trebuie să o descopere treptat, la lumina lanternelor frontale. Traseul nu este foarte lung, însă frumuseţea formaţiunilor te îmbie la fotografii aproape la fiecare pas.

Peste 20 de kilometri pe jos, în peste 31 de ore, cu o noapte de somn în Casa de Piatră. O ieşire de vis, pe final de iarnă.

"Solicitantă și plăcută. O tură care se poate face destul de lejer, chiar și de cei care nu sunt obișnuiți cu muntele", spune o turistă.

"Am plecat din platoul Padiș, am traversat muntele prin Călineasa, până la Casa de Piatră. Acolo am înnoptat, se poate lua o masă tradițională bună. Dimineața am pornit spre Padiș pe cealaltă parte. Se poate vizita Coiba Mare, ghețarul de la Vârtop și mergem înapoi, la mașini, la platoul Padiș", a detaliat Lucian Turjuc, fotograf.

Întoarcerea în Padiş se face pe un traseu mai scurt, dar la fel de pitoresc. Ajungem la maşini cu convingerea că la prima ocazie vom repeta această exeprienţă.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operatori: Bogdan Băcilă, Ticu Gheorghiţă

Etichete: Digi24 Oradea , turist , Apuseni , Casa de Piatră , platoul Padiș , ghețarul Vârtop

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale