Sari la conținut

Vizită nocturnă în Turnul Primăriei din Oradea

Cea mai frumoasă panoramă nocturnă a Oradei poate fi admirată din Turnul Primăriei. S-au convins de asta zeci de turiști care au privit orașul de la cei peste 40 de metri înălțime ai construcției din centrul municipiului. Au beneficiat astfel de oferta administratorului turnului de a permite accesul vizitatorilor în monumentul istoric, o dată pe lună, până la miezul nopții.

"Turnul este dispus pe patru nivele, dacă vreți să vă trageți sufletul, aveți unde să faceți acest lucru. Și vă rog să serviți o bomboană, sunt foarte gustoase și sunt pentru a da curaj celor care urcă până sus în turn."

De voință și condiție fizică, dar și de încurajări au avut nevoie cei care s-au încumetat să urce cele 250 de trepte ale Turnului Primăriei Oradea. Sâmbătă seara, zeci de persoane au trecut pragul impunătoarei construcții din centrul urbei, ca să vadă orașul de la aproape 50 de metri înălțime.

"- Nu-i greu, nu-i greu să sunt obișnuit cu scările.
- Cum e panorama orașului?
- Foarte frumos orașul Oradea."

"- Cum a fost acolo sus?
- Foarte fain.
- E prima dată când ai urcat?
- Nu, am mai fost.
- Și cum e să urci atât de multe trepte?
- Greu.
- Dar a meritat efortul?
- Da."

"A fost frumos, doar că mie mi-a fost puțin frică să urc scările, că nu îmi place înălțimea foarte mare", spune o fetiţă.

Vizitatorii au făcut fotografii și au privit orașul printr-un binoclu. Ei au beneficiat de oferta administratorului turnului de a permite accesul turiștilor o dată pe lună între orele 19 și 24.

"E fain, chiar e frumos. E prima oară când vine aici, am mai fost la Ciuperca, sus", spune un turist.

"- În turn ați mai urcat până acum?
- Da, am mai fost.
- E altfel orașul de aici, de la înălțime?
- Da, mai frumos."

Turnul Primăriei din Oradea este unul din cele mai vizitate obiective turistice din oraș. În jur de 300 de persoane urcă zilnic scările pentru a admira panorama municipiului. Construcția a fost ridicată între anii 1902 și 1903 după planurile arhitectului Rimanoczy Kalman.

Reporter: Anca Deac
Operator: Norbert Hegedus

Etichete: turisti , program , Digi24 Oradea , Turnul Primăriei Oradea , vizite nocturne

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale