Weekend la bisericile de lemn din Bihor

Data publicării:
biserici de lemn

În timp ce unii preferă să folosească zilele libere de la sfârșit de săptămână pentru un city-break în marile capitale europene, alții își petrec weekend-ul vizitând biserici de lemn vechi de sute de ani.

Așa au făcut, sâmbătă, 10 tineri din Oradea, Arad și Timișoara, care au vizitat două lăcașuri de cult, ridicate din lemn în Bihor. Prima despre care au aflat detalii a fost biserica de lemn din Beznea, construită în 1723. Pictura se mai păstrează încă pe ușile împărătești și în altar.

"S-a lucrat mult; exista o tehnică a lemului specială, se poate vedea măiestria cu care a fost executată și faptul că este de aproape 300 de ani aici ne arată iscusința meșterilor", susţine Ioan Cohuț, preotul din Beznea.

Pe lângă funcția religioasă, biserica avea și un alt rol.

"Oamenii care greșeau în comunitate și erau judecați de aceasta erau ținuți aici, un fel de colți al rușinii, erau legați fie în timpul slujbei fie după slujbă."

Aflați în căutarea unei experiențe deosebite, departe de agitația marilor orașe, cei zece tineri au fost impresionați de cele văzute.

"E impresionantă, e foarte intimă și pare foarte solidă, e super ce reușeau oamenii să construiască atunci."

"Cel mai mult m-a impresionat felul în care a fost construită biserica, doar din lemn și nu au fost puse întărituri de metal."

Turiștii au aflat și interesanta poveste a bisericii de lemn din Valea Crișului, ridicată în 1785. Primul constructor a ridicat-o până la o înălțime de 1,70 de metri, după care a murit, ucis de un copac pe care încerca să îl taie.

"Oamenii erau superstițioși și au zis să nu cumva să se fi abătut un blestem asupra lor, a satului, iar după 7 ani după ce l-au îngropat pe constructor au decis să ridice totuși biserica", a povestit preotul din Valea Crișului.

Operatorii de turism spun că în ultima perioadă a crescut numărul celor care vor să viziteze biserici monument istoric. Aceștia participă fie la excursii de o zi, fie au parte de vacanțe de-a lungul mai multor zile.

"Turiștii pot să vină în contact cu cultura românească și pot veni și să afle istoriile acestor locuri care le sunt prezentate de preoți", a precizat Gabriel Bonaciu, operator de turism.

Anul trecut bisericile de lemn din Bihor au fost vizitate de peste 4.000 de persoane.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri